Dan Negru a postat un mesaj pe Instagram în care reflectează cu umor asupra situației politice din Statele Unite. Vedeta Kanal D este uimit de câți ”experți” își dau cu părerea în urma acestor evenimente, uitând de oameni cu adevărat importanți, personalități din România care au avut contact direct cu politica din SUA.
Cunoscutul prezentator a reacționat în mediul online după alegerile din SUA
Dan Negru a adus în discuție un aspect interesant: „N-am știut că avem atât de mulți experți în America”, o observație referitoare la numărul mare de români care au început să comenteze despre politica americană după victoria lui Donald Trump.
De asemenea, Dan Negru a menționat figura lui Aristide Buhoiu, un jurnalist român de renume, care a realizat interviuri cu patru președinți americani: Ronald Reagan, Jimmy Carter, George Bush și Bill Clinton.
Jurnalistul român a emigrat în America și a colaborat cu marile rețele de televiziune din Statele Unite, dar astăzi puțini își mai amintesc de el, chiar dacă Buhoiu a avut un impact semnificativ asupra imaginii României în afaceri internaționale.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
„Nu-l mai știe nimeni pe Aristide Buhoiu, singurul jurnalist romăn care a făcut interviuri cu 4 președinți americani( Ronald Reagan, Jimmy Carter, George Bush și Bill Clinton) În anii ‘90 Buhoiu a făcut și un interviu savuros cu Trump… Între anii ‘77-‘83 avea audiențe uriașe la TVR cu documentarele “Drumuri europene” și apoi “Drumuri americane”. A emigrat în America unde a colaborat cu marile rețele de TV americane.”
View this post on Instagram
Dan Negru a aflat informații uimitoare de la Aristide Buhoiu
Dan Negru a povestit că l-a cunoscut pe Aristide Buhoiu în anii 2000 și a aflat de la el informații fascinante, precum faptul că Andrei Dines, unul dintre cei mai mari fotografi ai Hollywoodului și primul logodnic al lui Marilyn Monroe, era originar din Târgu Secuiesc.
Tot Buhoiu i-a dezvăluit că bunicul lui Dustin Hoffman s-a născut în Iași, detalii care surprind legătura dintre Hollywood și România. Aristide Buhoiu a murit în 2006, iar acum, la aproape 20 de ani de la dispariția sa, nu îi mai poartă nimeni amintirea, ceea ce l-a făcut pe Negru să reflecteze la ceea ce înseamnă uitarea unui om cu o carieră impresionantă.
„L-am cunoscut prin anii 2000 și de la el am aflat că Andrei Dines, unul din cei mai mari fotografi ai Hollywoodului și primul logodnic a lui Marilyn Monroe era născut in Târgu Secuiesc sau că bunicul lui Dustin Hoffman era născut în Iași. Buhoiu murit in 2006 și fotografia asta are vreo 25 de ani…Nu-i mai poartă nimeni azi amintirea.”, a mai scris Dan Negru.
În postarea sa, Dan Negru a tras un semnal de alarmă cu privire la faptul că memoria acestora a fost lăsată în umbră. A adus în discuție o idee importantă: „America e construită pe recunoștința față de înaintași, pentru că recunoștința este bogăție, iar uitarea este sărăcie”, un citat al scriitorului american William Faulkner. Concluzia la care a ajuns a fost că poate din această lipsă de recunoștință pentru trecutul și valorile naționale, România se află într-o situație mai dificilă.