Patru rugăciuni pe care să le citești în postul Crăciunului 2024! Această rugăciune se rostește atunci când vrei să îți găsești alesul sau te simți deprimat

Autor: Cristina Mocanu
Actualizat: 12 nov 2024, 11:39

Patru rugăciuni pe care să le citești în postul Crăciunului 2024

Sursa: pexels.com

Pe data de 15 noiembrie începe postul Crăciunului 2024. În această perioadă creștinii ortodocși citesc rugăciuni care îi pot ajuta să treacă peste depresie, dar și să își găsească alesul inimii.

Nașterea Domnului este una dintre cele mai așteptate sărbători din an, dar care este precedată de 40 de zile de post și rugăciune. Astfel, pe lângă abținerea de la anumite alimente precum, lapte, ouă, brânză și carne, credincioșii ortodocși sunt sfătuiți să se roage atât în biserică cât și acasă. Mai jos veți regăsi patru rugăciuni pe care le puteți citi în postul Crăciunului 2024:

Rugăciunea care poate fi rostită pentru persoanele aflate în depresie

„Iartă-mă, Tu Doamne, pentru mulțimea păcatelor mele și vindecă-mi povara patimilor. Ajută-mă, Doamne, să alung patimile care lucrează înlăuntrul meu. Ridică de la mine laţul cel greu al păcatului. Îndepărtează-l de la mine pentru totdeauna pe vrăjmașul şi potrivnicul. Adu odihnă, Doamne, în viaţa şi sufletul meu. Curăţeşte-mă de toată întinăciunea trupului şi a duhului.

Scapă-mă de duhurile viclene care-mi aduc întuneric, deznădejde şi durere. Apăsarea şi frica şi înrobirea gândurilor mele să nu mă mai cuprindă nicicând, dacă aceasta este, Doamne, voia Ta, aşa încât bucurându-mă şi veselindu-mă să Te slăvesc, să Te laud şi să cânt Milostivirea Ta, să-L preamăresc pe Părintele şi pe Preasfântul Duh, pe Mângâietorul tuturor oamenilor.

Iartă-mă, Doamne, pe mine cel apăsat de depresie, suferind sufletește şi trupește.

Tu, Care eşti Bucuria şi Lumina, Tu Care ne-ai făgăduit „nu Mă voi depărta de tine, nici nu te voi părăsi”, Tu, Cel Care Te-ai pogorât până la „vistieriile iadului”, căutând oaia cea pierdută, adică pe mine. Miluieşte-mă, Doamne, pentru rugăciunile Preacuratei, Preabinecuvântatei Maicii Tale, Bucuria noastră a tuturor oamenilor şi a tuturor Sfinţilor. Amin!

Stăpâne, miluieşte-mă şi curăţeşte-mă de toată întristarea, tulburarea şi frica, scapă-mă de apăsarea sufletească şi de mâhnirea demonică pe care le simt în sufletul şi trupul meu.

Tu eşti Bucuria noastră şi Nădejdea tuturor marginilor pământului şi a celor care sunt pe mare departe. Milostiv fii mie, Stăpâne, pentru păcatele mele, ridică de la mine laţul cel greu al păcatelor şi al deznădejdii, alungă de la mine departe toată tristețea și nevoia. Întărește-mă în iubirea Ta şi în nădejdea nerușinată şi în credința nezdruncinată faţă de Tine, pentru mijlocirile Preacuratei Maicii Tale şi ale tuturor sfinţilor tăi. Amin!”

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

Citește și: Ce nu este bine să faci în postul Crăciunului? Rugăciunea ce aduce liniște sufletească

Rugăciunea pentru cei care doresc să își găsească sufletul pereche

Cei care se simt singuri și nu reușesc să își găsească sufletul pereche pot rosti această rugăciune, timp de 40 de zile, pe durata postului Crăciunului 2024: „Atotbunule Doamne! Ştiu că fericirea mea cea mare stă în a Te iubi cu tot sufletul meu şi cu toată inima mea şi în a împlini întru totul sfântă voia Ta.

Aşadar, Tu Însuți îndrumă, Dumnezeule, sufletul meu şi umple inima mea: vreau să Îţi plac doar Ţie, fiindcă Tu eşti Ziditorul meu şi Dumnezeul meu. Păzește-mă de trufie şi de iubirea de sine: să mă împodobească priceperea, smerenia şi curăția. Lenevirea îţi e urâtă şi naște patimi: Tu dă-mi hărnicie şi binecuvântează ostenelile mele. Iar întrucât legea Ta poruncește ca oamenii să trăiască în căsnicie cinstită, adu-mă, Părinte Sfinte, la această chemare sfinţită de către Tine, fiindcă Tu ai zis: „Nu este bine ca omul să fie singur” şi făcându-i lui femeia ca să-i fie ajutor le-ai dat binecuvântare să crească, să se înmulțească şi să umple pământul. Auzi smerita mea rugăciune, care se înalță către Tine din adâncul inimii de fecioară: dă-mi soț cinstit şi binecredincios, ca să Te preaslăvesc în dragoste şi înțelegere împreună cu el pe Tine, Dumnezeul Cel Milostiv, pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!”

Rugăciune care se rostește de către persoanele aflate în suferință către SF Filofteia

De asemenea, în postul Crăciunului 2024, persoanele care se află în suferință pot rosti următoare rugăciune: „Sfântă mare muceniță a lui Hristos, Filoftee, ne rugăm ție cu genunchii plecați și cu lacrimi fierbinți. Adu-ți aminte de neputința firii omenești, care cuprinde și împresoară pe tot muritorul, de la naștere, întocmai ca mrejele păianjenului. Întru aceste mreji fiind căzuți și noi, smeriții, și neputând scăpa de ele fără ajutorul lui Dumnezeu, te rugăm pe tine să ne fii mijlocitoare către Dânsul. Că El însuși te-a preamărit și te-a trimis în această țară, ca s-o aperi și s-o păzești de toate răutățile. Așa, Sfântă mare muceniță a lui Hristos, Filoftee, milostivește-te spre lacrimile bătrânilor, spre suspinele maicilor, spre cererile pruncilor și spre noi, care cădem cu genunchii plecați și cerem, prin rugăciunile tale cele sfinte, ajutor și mântuire din supărările ce ne cuprind. Căci știm, Sfântă muceniță, că pentru păcatele noastre pătimim acestea toate, adică: boli, sărăcire, prigoniri de la vrăjmași, neploaie la vreme și alte asemenea rele. Pentru aceasta cădem la milostivirea ta, ca să nu pătimească și cei nevinovați din pricina noastră. Fie-ți milă și roagă-te lui Dumnezeu pentru noi, ca să strigăm ție: bucură-te, fecioară, mare muceniță Filoftee. Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, primește smerita mea rugăciune pentru iertarea păcatelor mele și ca un îndurat, cu dreapta Ta cea atotputernică stinge-mi focul ce m-a cuprins, încetează-mi boala și cu milostivirea Ta ridică-mă din patul durerilor, pentru slava numelui Tău. Ca Tu ești doctorul sufletelor și al trupurilor noastre și Ție slavă înălțăm, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.”

Citește și: Tradiții și obiceiuri de Sf. Mina 2024: Ce nu ai voie să faci azi pentru a nu îl înfuria pe Sfânt și ce rugăciune este bine să citești

Rugăciunea părinților pentru copii

Pentru a le merge bine copiiilor lor, părinții trebuie să rostească această rugăciune pe durata postului de Crăciun, timp de 40 de zile:

„Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce cu înțelepciunea Ta ai zidit pe om din țărână și ai suflat în fața lui su­flare de viață și, binecuvântându-l, ai zis: creș­teți și vă înmulțiți și um­pleți pământul; iar la Cana Galileii, prin Unul-Născut Fiul Tău, ai bine­cuvântat nunta și deci nașterea de fii, cu multă umilință rog marea Ta bunătate, ca neîncetat să reverși harul Tău și să Te milostivești asupra co­piilor mei, pe care ai bine­voit să mi-i dăruiești. Umple-i de înțelepciune și pricepere. Apără-i de toate cursele vrăj­mașilor văzuți și nevăzuți. Po­run­cește îngerilor Tăi ca totdeauna să le fie călăuze și povățuitori spre toate faptele cele bune, ca de-a pururea să Te poată lăuda și preamări în veci. Amin.”