Luna noiembrie este ultima lună de toamnă și este cunoscută în mod popular sub mai multe denumiri, cea mai populară fiind cea de „brumar”. Pe parcursul acestei luni sunt trecute cu cruce roșie în calendarul ortodox trei zile, în care credincioșii respectă tradițiile și superstițiile, astfel încât să țină spiritele rele departe sau să afle cât de prosper va fi anul viitor.
Tradiții, obiceiuri și superstiții pentru luna noiembrie 2024
Luna noiembrie este ultima lună de toamnă, cunoscută în mod popular sub mai multe denumiri, precum „brumar”, „promorar”, „viniver” sau „vinar”. În luna noiembrie sunt pomenite trei sărbători trecute în calendarul ortodox alături de o cruce roșie, mai exact Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, Intrarea în Biserică a Maicii Domnului și Sfântul Andrei.
Ultima lună de toamnă marchează și începutul postului Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos, la data de 15 noiembrie.
Începând cu prima zi a postului Crăciunului, cei mici se adună seara acasă pentru a învăța colinde și a dezvolta un plan pentru perioada de colindat, iar cei mari se adună la şezătoare.
Fiecare săptămână a lunii noiembrie are o denumire specială, ce vine alături de tradiții și obiceiuri specifice, potrivit dcnews.ro.Prima săptămână din noiembrie se numește Săptămâna Miriştei, deoarece aceasta marchează începutul aratul miriştilor pentru primăvară și finalizarea însămânțărilor de toamnă.
În această săptămână sunt pomeniți Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil. A doua săptămână de noiembrie este cunoscută sub numele de Săptămâna Filipilor de Toamnă, fiind perioada în care începe împerecherea lupilor. Pe parcursul acestei săptămâni are loc Lăsata Secului pentru Postul Crăciunului.A treia săptămână a lunii noiembrie este cunoscută drept Săptămâna Ovideniei, fiind săptămâna în care este pomenită Intrarea în Biserică a Maicii Domnului. Se spune că din această săptămână începe iarna. Ultima
Tradiții, obiceiuri și superstiții pentru Sfinții Mihail și Gavriil
Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil sunt pomeniți anual la data de 8 noiembrie, fiind prima sărbătoare cu cruce roșie din calendarul creștin ortodox al lunii noiembrie. În această zi de sărbătoare sunt amintiți patronii spirituali ai Jandarmeriei Române, Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, ce sunt conducătorii cetelor de îngeri și călăuzele sufletelor adormite în drumul spre Rai.
În jurul acestei zile de sărbătoare s-au conturat mai multe tradiții, obiceiuri și superstiții pe care creștinii le respectă. De Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil este interzis să facem treburi casnice sau treburi în jurul gospodăriei, în caz contrat vom avea parte de o moarte chinuitoare și lentă. Cei doi sfinți celebrați la data de 8 noiembrie sunt considerați și ocrotitori ai oilor în zonele de munte, motiv pentru care se prepară o turtă din făină de porumb, ce simbolizează fertilitatea.
Această turtă urmează să fie aruncată de ciobani, iar dacă turta cade cu fața în sus, atunci numărul mieilor va fi în creștere în următoarea perioadă, însă dacă turta cade cu fața în jos, atunci oile vor fi sterpe. De Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil este recomandat să dăm de pomană diferite pachete pentru sufletele persoanelor trecute la cele veșnice, pachete ce se numesc în mod popular „Moșii de Arhangheli”.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
Este important ca pe parcursul zilei de 8 noiembrie să aprindem lumânări, atât pentru persoanele decedate, cât și pentru persoanele ce încă trăiesc. Nu trebuie să uităm să aprindem lumânări și pentru persoanele trecute la cele sfinte fără lumânare sau dispărute în împrejurări neașteptate, potrivit traditii-superstitii.ro. Ziua de 8 noiembrie se numește și „Vara Arhanghelilor„, deoarece aceasta ține doar o zi și se crede că între ziua în care sunt pomeniți Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil și ziua de Crăciun vor mai fi între două și patru zile senine și călduroase, denumite „Vara iernii”.
În acesta zi este indicat ca finii să meargă la nași cu colaci, deoarece nașii au ținut lumânările în biserică, iar acestea reprezintă simbolul celor doi Arhangheli, Mihail și Gavriil. În acest mod atragem în familie pacea și fericirea.
Tradiții, obiceiuri și superstiții pentru Sfântul Mina
Sfântul Mina este pomenit la data de 11 noiembrie, iar acesta este cunoscut drept protector al celor păgubiți. Creștinii se roagă puternic la acest sfânt pentru a îi proteja de rău, dar și pentru a le înapoia lucrurile ce le-au fost furate. Fetele și femeile merg la biserică în ziua în care este pomenit Sfântul Mina pentru a aprinde lumânări în speranța că vor primi ajutorul sfântului și lucrurile pierdute sau furate le vor fi înapoiate, potrivit dcnews.ro.
Credincioșii nu au voie să ia nimic din interiorul bisericii la data de 11 noiembrie, chiar dacă este vorba despre obiecte sfințite, deoarece astfel îl vor mânia pe Sfântul Mina. În această zi este important să se roage și persoanele ce simt că s-au îndepărtat de calea dreaptă, deoarece Sfântul Mina le va limpezi mintea și îi va îndruma pe drumul cel bun.
Tradiții, obiceiuri și superstiții pentru Sfântul Ioan Gură de Aur
La data de 13 noiembrie este pomenit Sfântul Ioan Gură de Aur, iar credincioșii nu trebuie ca în această zi să se certe, deoarece astfel vor atrage în viața lor ghinion până la sfârșitul anului. Este recomandat ca în ziua în care este prăznuit Sfântul Ioan Gură de Aur să dăm de pomană oamenilor ce au nevoie de ajutor.
În această zi a lunii noiembrie nu trebuie să mâncăm foarte mult, deoarece Sfântul Ioan Gură de Aur trebuie cinstit prin cumpătare.
Tradiții, obiceiuri și superstiții pentru Intrarea în Biserică a Maicii Domnului
Intrarea în Biserică a Maicii Domnului este cunoscută în popor sub mai multe denumiri, precum Vovidenia sau Ovidenia, și este sărbătorită la data de 21 noiembrie 2024, fiind a doua sărbătoare cu cruce roșie din calendarul ortodox al lunii noiembrie. În această zi este amintit momentul în care părinții Fecioarei Maria, Ioachim şi Ana, au dus-o pe aceasta la Templul din Ierusalim.
Se crede că la data de 21 noiembrie, atunci când este prăznuită Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, cerurile se deschid, iar oamenii pot înțelege animalele. Există o tradiție răspândită în România ce spune că așa cum va fi vremea în această zi, aşa va fi toată iarna. Dacă pe parcursul nopții nu vor fi nori, iar cerul va fi senin, atunci oamenii se pot aștepta la un an secetos, în timp ce dacă va ninge, atunci anul viitor va fi unul roditor.
În cazul în care pe parcursul zilei de 21 noiembrie va fi soare, atunci vara ce va urma o să fie secetoasă, iar dacă ninge, atunci va urma o iarnă grea. Se crede că dacă este nor de Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, atunci oamenii vor avea parte de probleme de sănătate pe parcursul anului viitor, potrivit ziarulunirea.ro.
În ziua în care este prăznuită Intrarea în Biserică a Maicii Domnului este recomandat să ungem uşile şi ferestrele cu usturoi, astfel încât spiritele rele să nu poată ajunge în interiorul casei. Fetele ce își doresc să își vadă ursitul trebuie să meargă la fântâna din sat cu o lumânare albă. Atunci când aud cocosul cum cântă, fiecare fată își aprinde lumânarea, le pun pe marginea fântânii și privesc în apă, astfel încât să își vadă ursitul în luciul apei.
Tradiții, obiceiuri și superstiții pentru Sfântul Apostol Andrei
Sfântul Andrei este pomenit la data de 30 noiembrie, sărbătoarea fiind trecută cu o cruce roșie în calendarul creștin ortodox al ultimei luni de toamnă. Acest sfânt este considerat ocrotitorul românilor, însă în popor este denumit și „Apostolul Lupilor”, crezându-se că în noaptea de Sfântul Andrei lupii vorbesc. Pentru a ține departe lupii este indicat ca pe parcursul acestei zile să nu ne pieptănăm părul, să nu toarcem, să nu aruncăm gunoiul și să nu facem curat în casă şi grajd.
Se crede că în noaptea de Sfântul Andrei bariera dintre cele două lumi este slăbită, astfel spiritele vin pe pământ, mai exact în locurile pe care le frecventau când erau în viață. Pentru a ne feri de spiritele necurate ce umblă în această noapte este indicat să ungem ferestrele, ușile, grajdurile și cotețele cu usturoi zdrobit sau să punem în dreptul acestora cununi împletite de usturoi.
Oamenii pot afla în această zi cum va fi următorul an pentru ei, din punct de vedere financiar, iar tot ce trebuie să facă este să pună crenguțe de vișin în apă. Dacă acestea înfloresc până la Crăciun, atunci vor avea parte de un an bogat.