Emilia Ghinescu are în prezent trei copii cu care se mândrește de fiecare dată când are ocazia, însă puține persoane știu cât de riscant a fost pentru artistă să devină mamă, punându-și propria viață la risc. Iată cât de mari sunt cei trei copii ai Emiliei Ghinescu și care sunt ocupațiile lor.
Emilia Ghinescu și-a riscat viața să aducă pe lume cei trei copii
Emilia Ghinescu a fost căsătorită o singură dată până la vârsta de 46 de ani, căsnicie din care are doi copii, un băiat, Alexandru și o fată, Erika.
Cântăreața de muzică populară a povestit în cadrul unui interviu cum în jurul vârstei de 15 ani a avut o durere foarte mare la rinichi, moment în care a mers la doctor pentru un control.
Doctorul i-a spus atunci artistei că sunt șanse să devină mamă, însă doar o singură dată, șansele pentru următoarele sarcini fiind aproape infime. La vârsta de 18 ani, Emilia Ghinescu a rămas însărcinată cu Andrei, iar contrat așteptărilor, sarcina a fost una destul de lejeră.
A doua sarcină a Emiliei Ghinescu a avut câteva probleme, artista povestind cum la 8 luni de sarcină s-a trezit într-o baltă de sânge.Artista a mers la spital, iar în ultima lună de sarcină a stat numai la pat și cu perfuzii, însă sarcina a fost dusă la termen, iar Erika s-a născut sănătoasă.
Emilia Ghinescu avea 37 de ani atunci când i-a dat naștere Anastasiei, sarcina având un risc foarte mare din cauza celor două intervenții asupra rinichilor pe care le făcuse.Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
Cu toate acestea, Emilia Ghinescu a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a aduce copilul pe lume, chiar dacă a însemnat să își mintă medicul. Medicul a trimis-o la profesorul Sinescu, astfel încât să primească avizul său pentru o a treia sarcină, însă artista a decis să nu facă acest lucru și să mintă că a primit avizul. Emilia Ghinescu povestește că norocul ei în acea perioadă a fost că nu a luat foarte multe kilograme în plus, doar 4, dintre care Anastasia s-a născut cu 3,700 de grame, restul fiind lichid amniotic, ceea ce nu a solicitat
foarte mult rinichii.Deși și-a riscat viața pentru a deveni mamă, Emilia Ghinescu nu regretă acest lucru. „ Însă a meritat, privind acum în urmă. Iar referitor la faptul că mi-am riscat viața când am decis să fac un nou copil, cred că orice mamă își asumă acest risc, chiar și o mamă sănătoasă.”, a mărturisit artista, potrivit demamici.ro.
Cât de mari sunt cei trei copii ai Emiliei Ghinescu și cu ce se ocupă
Andrei este fiul cel mare al Emiliei Ghinescu, iar la vârsta de 26 de ani acesta este pasionat de zona IT, dorindu-și să activeze în domeniul acesta. Sora lui mai mică, Erika, își dorește să fie studentă la medicină, astfel încât să devină medic estetician.
„Cea mijlocie, Erika, învață pentru Facultatea de Medicină, anul acesta avem examen, este un examen destul de greu, destul de dificil, dar eu am încredere în ea pentru că este un copil extrem de cuminte și extrem de deștept și inteligent. Merge pe partea de estetică, însă vom vedea ce se va întâmpla în facultate, pentru că, de regulă, în facultate își cam schimbă opțiunile, iar cel mare are 26 de ani și merge pe partea de IT”, a menționat Emilia Ghinescu, potrivit spynews.ro.
Fiica cea mică a Emiliei Ghinescu își dorește să îi calce pe urme artistei, fiind pasionată de arte, însă Emilia Ghinescu este pregătită să o susțină în orice domeniu își dorește să activeze.