Chiar dacă aventura ei în show a fost una scurtă, Elena a trăit la intensitate maximă fiecare moment. După eliminare, Elena a postat un mesaj emoționant pe Instagram, în care își exprima recunoștința față de fanii și echipa emisiunii.
Elena a reacționat după eliminarea din ”Casa iubirii”
Elena, una dintre concurentele din emisiunea „Casa iubirii”, a fost eliminată duminică seara în cadrul galei, iar după această decizie, ea a transmis un mesaj emoționant pe rețelele sociale, adresându-se fanilor și susținătorilor săi.
Fosta concurentă a spus că, deși aventura ei în cadrul emisiunii a fost una relativ scurtă, a trăit fiecare moment cu o intensitate maximă.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
Citește și: Anunț pentru pensionarele din țară! Majorări de la 1 ianuarie 2025. Ce adeverință trebuie depusă
În continuare, Elena a mulțumit tuturor celor care au fost alături de ea, exprimându-și aprecierea față de fiecare în parte. De asemenea, ea a subliniat că publicul a cunoscut doar o parte din „Elena” și că este pregătită să le ofere multe lucruri frumoase în viitor.
În încheiere, Elena a spus că speră ca fanii să rămână alături de ea și pe mai departe, promițându-le surprize plăcute.„Capitolul Casa Iubirii s-a încheiat pentru mine. Chiar dacă a fost o perioadă scurtă de timp, am trăit la intensitate maximă tot. Am râs, am plâns, am întâlnit o echipă de oameni frumoși, mi-am creat chiar și câteva prietenii. Vă mulțumesc tuturor care ați fost lângă mine, vă apreciez pe fiecare în parte.