Povestea unui sat uitat din Vâlcea, readus la viață prin turism ecvestru. Cum a reușit Mircea Onică să-și transforme visul cu cai în realitate: „Toți au zis că sunt nebun”

Autor: Diana Ghita

Turismul ecvestru a prins contur în Vâlcea

Sursa: Captură YouTube Kanal D România

În inima României, acolo unde tradițiile și natura se întâlnesc, un sat aproape pustiu a prins viață datorită unui vis curajos.

Mircea Onică, un antreprenor dedicat și pasionat de cai, a transformat o zonă uitată din Brezoi, județul Vâlcea, într-o destinație de turism ecvestru apreciată.

Cum a reușit Mircea Onică să transforme satul Brezoi într-un paradis ecvestru

Prin afacerea sa, Nedeea Vâlceană, Mircea Onică oferă oaspeților o experiență autentică, conectată cu natura și stilul de viață arhaic al satului românesc.

„Din 2000 mi s-a năzărit mie să fac turism cu cai. Pe vremea aia aveam un cal și o șa de lemn, dar am avut chiar turiști. Împrumutam cai prin sat, mă jucam”, a declarat antreprenorul, la „Asta-i România”.

Totuși, în timp, caii au dispărut din zonă, iar satul devenea din ce în ce mai pustiu. Determinarea lui nu a fost, însă, zdruncinată: „Am zis: ”Nu se poate! Mă duc la mine la cârca dealului și fac turism cu cai acolo”.

Toți au zis că sunt nebun – nu era nimic, nici drum nu era. Le-am făcut pe toate, între timp. Caii i-am înmulțit, și pot să spun că de 7-8 ani am început să și câștig ceva cu ei. În rest, a fost numai pasiune”.

Astăzi, Nedeea Vâlceană nu este doar o afacere, ci un loc unde turiștii pot descoperi frumusețea călăriei, farmecul vieții rustice și liniștea pădurilor din Vâlcea.

Citește și: Nicu Ceausescu, pasionat de echitatie! Cum arata pensiunea pentru cai pe care o patroneaza VIDEO

Mircea Onică a dezvăluit tainele creșterii cailor blânzi

Pentru Mircea, caii nu sunt doar mijloace de transport sau atracții turistice. Sunt parteneri de drum, prieteni și simboluri ale libertății. Spre deosebire de creșterea tradițională a cabalinelor de rasă, el se bazează pe caii crescuți natural, în libertate.

Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12

Citește și: Motivul pentru care Andreea Mantea a apărut umflată la față în ultimele zile, pe micile ecrane. Vedeta TV le spune urmăritorilor ce s-a întâmplat cu ea. „Tremur de durere. Iau foarte multe pastile.”

„Eu nu-s adeptul raselor de niciun fel.(...) Cam toate rasele au plecat din 6-8 iepe-mamă și 1-2 armăsari și după aia sunt consangvinizați, ca să obținem nu știu ce talie, ca să obținem coama nu știu cum, ca să

poată sări.(...) Pe când ăștia, care au toate mărimile și toate culorile, sunt selectați de mama natură, care e obiectivă.

Ce a fost să trăiască, a trăit, ce a fost să moară, a murit, dar ei sunt foarte rezistenți la boli. Pe coclaurile astea, pe aici, ei aleargă și zburdă, au încheieturile foarte puternice, au simțul echilibrului foarte bun. Caii ăștia trăiți așa în libertate sunt obișnuiți în pădure”,  a

mai spus Mircea Onică, în cadrul emisiunii „Asta-i România”.

Citește și: Incendii în pădurile din Vâlcea și Mehedinți: Salvatorii s-au luptat cu flăcările în zone greu accesibile

Pe lângă condițiile naturale, Mircea subliniază importanța interacțiunii oamenilor cu caii: „Trebuie să ne jucăm cu ei de mici. În felul ăsta, o să ai cai cuminți și blânzi”.

Transformarea locului nu a fost doar despre cai, ci și despre revigorarea unui sat aproape abandonat. Turiștii care vin să experimenteze turismul ecvestru în Brezoi descoperă nu doar caii, ci și bucăți dintr-un stil de viață tradițional: o căsuță bătrânească moștenită, peisaje pitorești și povești despre simplitatea și frumusețea vieții de altădată.

Mircea Onică demonstrează că, în mijlocul dificultăților, pasiunea și perseverența pot schimba un destin – al oamenilor, al locurilor și al unei comunități. Nedeea Vâlceană este mai mult decât o destinație de turism ecvestru; este un exemplu de cum tradiția și inovația pot merge mână în mână pentru a crea ceva unic.