Răzvan Florea ar fi părăsit o locație din Sectorul 1 și nu s-a mai întors, iar poliția a lansat un apel către cetățeni pentru ajutor, notează spynews.ro.
Tânărul în vârstă de 17 ani este căutat de familie și de autorități
Răzvan Florea- Ștefanov are aproximativ 1,75 metri înălțime, 65 de kilograme, păr brunet și ten deschis. Când a plecat de acasă, purta pantaloni de trening gri închis, o bluză neagră și pantofi sport multicolori. Oricine îl vede este rugat să contacteze imediat autoritățile apelând numărul de urgență 112.
Poliția Capitalei a cerut sprijinul populației și a difuzat o fotografie a adolescentului pentru a facilita identificarea sa rapidă. Părinții lui Răzvan sunt extrem de îngrijorați, întrucât nu au mai avut nicio veste de la el de când a plecat de acasă. Autoritățile au început căutările în zona Sectorului 1 și sunt în continuare în alertă. Potrivit informațiilor furnizate de familia, tânărul ar suferi de sindromul Asperger, o tulburare din spectru autist.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
În cazul în care aveți informații care ar putea ajuta la localizarea lui Răzvan Florea, nu ezitați să sunați la 112 pentru a ajuta la rezolvarea acestui caz cât mai repede.
„AȚI VĂZUT ACEASTĂ PERSOANĂ? SUNAȚI LA 112! Astăzi, 11 noiembrie 2024, Poliţia Capitalei a fost sesizată cu privire la dispariția unui minor, care a plecat de la o adresă din Sectorul 1 și nu a mai revenit până în prezent. Minorul dispărut se numeşte FLOREA-ȘTEFANOV RĂZVAN, este în vârstă de 17 ani şi are următoarele semnalmente:
• Înălţime: 1,75 m, greutate 65 kg, păr brunet, ten deschis.
• La data dispariției purta: pantaloni de trening negru de culoare gri închis, bluză de trening de culoare negru, pantofi sport multicolori.
Polițiștii au demarat procedurile de depistare a minorului în cauză, acesta fiind dat în urmărire la nivel național. Cei care l-au văzut sau pot oferi detalii sunt rugaţi să anunţe Poliţia Capitalei, apelând numărul unic de urgenţă 112”, se arată în comunicatul transmis de Poliția Capitalei.