Softul implementat pentru Casele de Pensii este în continuare parțial funcțional, iar procesarea dosarelor de pensionare se realizează cu dificultate, cu multe etape realizate manual. Dosarele se adună în sediile Caselor de Pensii, în timp ce pensionarii așteaptă în incertitudine.
Citește și: Cine sunt pensionarii care primesc încă o pensie până de Crăciun? Banii au fost deja virați pe card
Cauza principală: softul care nu funcționează în totalitate
Un exemplu concret este cel al domnului D.V. din Craiova, care și-a depus dosarul pe 25 septembrie 2024. După ce a împlinit vârsta de 60 de ani pe 30 august și acumulase o vechime de peste 40 de ani în muncă, domnul D.V. a crezut că drumul către pensie va fi simplu. Totuși, la două luni și jumătate de la depunerea dosarului, acesta este încă la muncă, și se întreabă când se va putea bucura de odihna binemeritată.
În județul Dâmbovița, între 1 septembrie și 12 decembrie, au fost depuse 1.740 de dosare de pensionare. Dintre acestea, doar 327 au fost procesate, adică mai puțin de 20%. Restul dosarelor sunt în așteptare, iar pensionarii încă nu știu când vor primi deciziile finale.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii
Citește și: Anunț pentru pensionari! Ce pensii vor crește până la finalul anului și despre ce sumă este vorba
Directoarea Casei Județene de Pensii Dâmbovița explică situația prin disfuncționalitățile noului sistem informatic. Modulul responsabil pentru calcularea automata a pensiilor este doar parțial funcțional. Alte funcționalități, precum recalcularea pensiilor, sunt complet nefuncționale.
„Procesul merge greu. Se lucrează, doar că lucrăm mai greu pentru că aplicația nu este finalizată pentru a putea merge cu [dosarele] repede. Lucrăm mai greu. Jumătate le lucrăm electronic, jumătate de mânuță și merg un pic mai greu, că suntem și noi oameni”, explică directoarea executivă adjunctă a Casei Județene de Pensii (CJPP) Dâmbovița, Mihaela Niculae, pentru Europa Liberă.
Sistemul informatic destinat procesării automate a pensiilor a fost conceput pentru a ușura și accelera procesul. Totuși, implementarea acestuia pare să fi fost deficitară. Casa Națională de Pensii nu a oferit explicații detaliate pentru aceste deficiențe, iar firma responsabilă de dezvoltarea softului nu a răspuns clar întrebărilor referitoare la disfuncționalitățile sistemului.