Chiar în ziua de Crăciun, Dan Negru a atras atenția asupra unui aspect pe care, în opinia sa, mulți îl trec cu vederea: legătura dintre nașterea lui Iisus și felul în care omenirea numără anii.
Ce mesaj a transmis Dan Negru, cu ocazia Crăciunului
Prezentatorul de la Kanal D abordează, în mesajul său, o perspectivă culturală și istorică asupra semnificației nașterii lui Iisus Hristos, subliniind faptul că acest eveniment a marcat un moment de cotitură pentru întreaga civilizație.
„Cel mai important lucru pe care uităm să-l spunem copiilor noștri și școala uită s-o facă uneori e că sărbătoarea de azi, nașterea lui Iisus, a împărțit timpul în două: înainte și după Hristos, așa se numără anii în istorie.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
Citește și: Anul 2025 anunță primirea de noi vouchere! Care sunt persoanele care pot beneficia de ele
Prietenilor mei progresiști, atei, musulmani, evrei, budiști, tuturor le spun că trăiesc în 2024 pentru că, atunci, cu 2024 de ani în urmă s-a născut Iisus. De la nașterea lui încoace se numără anii, înainte și după Hristos, și asta nu e despre credință sau despre religie, e despre cultură generală. Să le spunem asta copiilor noștri! Că acum 2024 de ani s-a născut cel care a biruit lumea și timpul”.
Cum au reacționat internauții la postarea lui Dan Negru
Dan Negru subliniază că punctul său de vedere nu ține de credință sau religie, ci de un fapt cultural și istoric universal. Ideea că întreaga planetă își bazează calendarul pe nașterea lui Iisus a fost apreciată de internauți, care au considerat că astfel de lucruri ar trebui amintite mai des, mai ales tinerelor generații.
Citește și: A început Jubileul din 2025! Papa Francis a inițiat ceremonia de deschidere a Anului Sfânt
Postarea lui Dan Negru a stârnit un val de aprecieri și comentarii pozitive din partea urmăritorilor săi, care au lăudat claritatea și profunzimea mesajului: „Frumos spus și foarte adevărat! Crăciun binecuvântat!”/ „Crăciun binecuvântat împreună cu toți cei dragi!”/ „Ce mi-a plăcut cum ai spus că realitatea e doar una! Sărbători cu bucurii, Danutz!”/ „Asta trebuie repetată mereu, amintită fiecărei generații, să nu uite de ce azi suntem în 2024 toți și numărăm tot așa de aici încolo mai departe”.