Temperaturile au scăzut brusc, cu până la 15 grade Celsius de la o zi la alta, iar maximele nu au mai depășit 6 grade. Vremea rece va persista până la sfârșitul săptămânii viitoare, conform prognozelor meteorologice.
De la primăvară în mijlocul iernii, la frig polar
În urmă cu doar câteva zile, România înregistra temperaturi record pentru această perioadă, care permiteau activități mai degrabă de primăvară decât de mijlocul iernii. La malul mării, oamenii se bucurau de vremea blândă, iar unii chiar au făcut baie în apă pe gerul Bobotezei. Acum, însă, iarna s-a instalat în forță. Pe litoral ninge, iar temperatura resimțită a coborât până la minus trei grade Celsius.
„Ajungem la valori termice apropiate de normal. Respectiv ziua temperaturi între -3 grade şi cel mult 5-7 grade. Iar noaptea între -9 si 0 grade. Ceaţa ar putea să apară în zonele joase de relief", a declarat Mihai Huștiu, meteorolog ANM.
Frigul a cuprins întreaga țară, obligându-i pe oameni să își schimbe garderoba de la tricouri la haine groase și accesorii de iarnă.
Meteorologii explică că aceste fluctuații sunt normale pentru luna ianuarie, denumită popular și „luna lui Gerar”.În zonele montane, ninsorile au fost abundente, creând peisaje de iarnă autentică.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii
Drumarii au fost nevoiți să intervină zi și noapte pentru a menține drumurile practicabile. Cu toate acestea, condițiile meteo rămân dificile, iar șoferii sunt sfătuiți să circule cu prudență și să fie pregătiți pentru condiții de iarnă.
Când se încălzește vremea
Deși vremea va continua să fie rece în următoarele zile, meteorologii anunță o ușoară încălzire spre sfârșitul săptămânii viitoare.
Citește și: Revin ninsorile în România! Orașul unde va ninge ca în povești timp de patru zile necontenit
Cu toate acestea, rămâne de văzut dacă temperaturile vor reveni la valorile neobișnuit de ridicate înregistrate la începutul lunii.