Conform noilor reglementări, doar bugetarii cu un salariu net de până la 8.000 de lei vor putea beneficia de voucherele de vacanță, însă sub condiții mult mai restrictive.
Ce schimbări au apărut în acordarea voucherelor de vacanță
Valoarea voucherelor de vacanță a fost stabilită la 1.600 de lei, dar jumătate din această sumă, respectiv 800 de lei, trebuie suportată de către angajat.
Pentru angajații din sectorul privat, legislația existentă deja prevedea că voucherele sunt opționale, iar costurile lor sunt deduse din impozitul pe salariu al angajatului. Totuși, nu există încă informații clare dacă această schimbare se va reflecta și pentru lucrătorii din acest domeniu.
„ Datorită şi intervenţiei patronatului s-a decis că voucherele de vacanţă rămân în vigoare, cu condiţia ca din 1.600 lei să existe o contribuţie din salariul propriu, a salariatului, pentru a obţine voucherul de 1.600, adică jumătate, 800 de lei. Este opţională obţinerea voucherului de vacanţă. Dacă dai 800 lei vei beneficia de voucher, nu dai 800 de lei, nu beneficiezi de acest lucru. Vrei voucherul de 1.600 de lei, trebuie să contribui cu 800 de lei”, a declarat lui Bogdan Hossu, unul dintre reprezentanții sindicatelor, după întrunirea dintre sindicate, patronate și premierul Marcel Ciolacu.
Decizia de a impune contribuții proprii pentru vouchere a stârnit reacții puternice, mai ales în contextul în care turismul intern riscă să fie grav afectat. Reprezentanții industriei turistice, precum Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT), și-au exprimat nemulțumirea față de reducerea sprijinului acordat acestui sector.
Într-o declarație oficială, aceștia au subliniat că măsura va avea un impact negativ major asupra turismului românesc și a ramurilor economice conexe.ANAT a criticat ferm lipsa de sprijin a autorităților, comparând situația cu alte state care dezvoltă politici și alocă resurse considerabile pentru promovarea turismului.
„ În goana după cârpirea Bugetului afectat de pomeni electorale gratuite, Guvernul României dă dovadă de lipsă de viziune şi de înţelegere a mecanismelor economice: vrea să taie chiar acele măsuri care generează venituri la buget şi pe care le-a garantat deja prin lege. Tăierea voucherelor de vacanţă:
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
– va îngheţa sau anula investiţiile în infrastructura turistică. Hoteluri noi şi modernizate de 4 şi 5 stele aflate în proiect nu vor mai fi construite.
– va anula succesul ultimilor ani de eliminare a turismului la negru; numărul unităţilor clasificate s-a dublat în ultimii 10 ani.
– balanţa valutară va fi grav afectată, miliarde de euro vor lua drumul Greciei, Turciei, Bulgariei în loc să rămână în ţară.
– sindicatele anticipează revoltele angajaților care vor fi lipsiţi atât de prime, creșteri salariale, cât şi de concedii. Sănătatea angajaţilor, nevoia de refacere, tratament sau recuperare nu contează pentru guvern”, a transmis ANAT, potrivit mediaflux.ro.
Ce prevedea legea, referitor la voucherele de vacanță
Protestele inițiate de patronate, federații și asociații din turism au avut drept scop tragerea unui semnal de alarmă cu privire la consecințele acestor decizii. Liderii industriei au avertizat că această măsură ar putea duce la o scădere semnificativă a numărului de beneficiari. Mulți angajați ar putea considera imposibilă sau nejustificată contribuția personală necesară pentru a primi voucherele.
Începând cu 1 ianuarie 2024, angajații din mediul privat aveau și ei posibilitatea de a beneficia de vouchere de vacanță. Totuși, modificările recente ridică semne de întrebare privind viitorul acestui program și capacitatea sa de a sprijini atât lucrătorii, cât și industria turistică.
„Pentru sectorul bugetar a fost instituita măsura prin care angajații din acest sector beneficiază, printre altele, si de vouchere de vacanta, in suma de 1.450 lei anual. Voucherele de vacanta reprezinta si un mijloc prin care salariații își refac puterea si capacitatea de munca si, astfel, înregistrează o productivitate crescuta a muncii. Consideram ca acest mecanism poate fi extins si pentru cei circa 4,2 milioane de angajați din sectorul privat, astfel încât sa poată beneficia de vouchere de vacanta suportate din bugetul de stat, in valoare de 1.450 lei/anual, din sumele cu care aceștia contribuie deja sub forma impozitului pe venit si/sau CAS”, se arăta în proiectul de lege depus la Senat, în expunerea de motive.