S-au împlinit 90 de ani de la naștere lui Elvis Presley, simbolul muzicii rock & roll

Autor: Diana Tilă

Pe data de 8 ianuarie 1935, în Tupelo, Mississippi, Statele Unite ale Americii, s-a născut cel care avea să devină un nume legendar în lumea muzicii. Elvis Aaron Presley a ajuns atât de faimos la nivel global, încât prenumele lui principal, Elvis, este asociat implicit acum cu imaginea sa.

Notorietatea de care s-a bucurat cel supranumit Regele muzicii rock & roll (sau Rock 'n' Roll) se datorează nu doar influenței sale în lumea divertismentului, ci și impactului social pe care l-a generat atitudinea pe care a afișat-o, considerată la acea vreme libertină și implicit controversată.

Familia lui Elvis Presley era una modestă, iar părinții Vernon și Gladys Presley trăiau în condiții dificile. Demn de menționat este că Elvis a avut și un frate geamăn, Jesse Garon, care a murit însă în aceeași zi în care s-a născut.

Această întâmplare avea să o conștientizeze celebrul cântăreț abia pe parcursul vieții, ba chiar să fie obsedat de legătura spirituală cu acesta, în anii în care dezvoltase numeroase probleme de sănătate, înainte de moartea sa prematură, dramatică, din data de 16 august 1977, la reședința lui - Graceland, în Memphis, Tennessee, SUA.

 

Calea lui Elvis către o carieră grandioasă

Primele contacte cu muzica ale lui Elvis Presley au fost realizate în copilărie, atunci când acesta cânta în corul bisericii la care mergea familia sa. Acolo, viitorul artist a avut ocazia să asculte muzica blues a unor cântăreți afroamericani foarte talentați, cu influență asupra stilului său muzical viitor.

De altfel, Elvis a preluat elemente și din genul country, din melodiile care se difuzau intens la radio. Deși a rămas în istoria muzicii drept reprezentantul stilului rock & roll, el este recunoscut și pentru rolul pe care l-a avut în muzica gospel (muzica bisericească a comunităților creștine afroamericane), pentru care a primit mai multe premii.

Elvis a primit prima chitară la vârsta de 10 ani, instrument cu care avea să fie asociat de-a lungul carierei sale impresionante. Se pare că în acel moment și-ar fi dorit mai degrabă o bicicletă, însă limitele financiare ale familiei nu au permis cumpărarea acestui cadou. Chitara primită atunci se poate să fi avut un rol decisiv în evoluția sa muzicală.

La aceeași vârstă, și-a făcut debutul pe scenă, cântând piesa Old Shep în cadrul unui concurs de tinere talente organizat în localitatea sa natală, cu ocazia târgului Mississippi-Alabama Fair & Diary Show. A câștigat atunci premiul al doilea: 5 dolari și gratuitate pentru toate atracțiile evenimentului.

Un alt reper important: în anul 1948, la serbarea de final de an școlar, Elvis a interpretat (chitară și voce) piesa Leaf on a Tree. Ulterior, s-a mutat în Memphis, a muncit în diverse locuri pe durata anilor de liceu și a continuat să își urmeze visul de a evolua în plan muzical. Ceea ce a urmat este epic: o mulțime de albume de studio și live, concerte și apariții TV plus roluri în filme de succes la Hollywood.

Un artist legendar, un simbol al divertismentului modern

Deși au trecut mulți ani de când a încetat din viață, Elvis continuă să fie un simbol al muzicii rock & roll, dar și al divertismentului modern în general. Nu întâmplător, în Las Vegas, considerată capitala distracției în SUA și nu numai, Elvis este prezent în diverse show-uri și ilustrări originale. Muzica sa continuă să fie folosită în filme noi, iar orice referire la distracția retro trebuie să includă și melodii ale lui Elvis Presley.

În anul 2022 s-a lansat un film dramatic muzical biografic despre viața celebrului artist, producție intitulată chiar Elvis. Lungmetrajul nominalizat la Oscar și premiat cu Globul de Aur plus multe alte recunoașteri în domeniu este regizat de Baz Luhrmann, care a scris și scenariul, alături de Sam Bromell, Craig Pearce și Jeremy Doner.

 

Rolul lui Elvis este interpretat de Austin Butler. Din distribuție fac parte și actorii Olivia DeJonge (personajul Priscilla Presley), Tom Hanks (Colonel Tom Parker, managerul lui Elvis Presley din perioada 1956-1977) și Dacre Montgomery (Steve Binder).

Combinația despre vechi și nou în lumea divertismentului este ilustrată perfect de jocuri slot care fac referire la Regele muzicii rock & roll. Pasionații de jocuri de casino au la dispoziție sloturi video precum ELVIS: THE KING Lives (2013) de la WMS sau Aloha King Elvis (2021) de la BGaming.

Cele peste un miliard de discuri muzicale vândute i-au adus lui Elvis Presley sute de discuri de aur și de platină. A câștigat 3 premii Grammy și un premiu pentru întreaga carieră decernat la vârsta de numai 36 de ani. A fost onorat drept unul dintre cei zece cei mai merituoși tineri ai națiunii, în anul 1971, de către United States Junior Chamber of Commerce.

Interesant de menționat este că, potrivit unor sondaje publicate în mass-media, 17% dintre americani încă mai cred că Elvis ar fi în viață.