Reprezentanții Casei Naționale de Pensii și ai Ministerului Muncii au promis o creștere a pensiilor cu 12% prin indexare, ceea ce ar fi însemnat o majorare medie de 330 de lei. Cu toate acestea, presiunea financiară asupra bugetului de stat a împiedicat realizarea acestei promisiuni.
Ce se întâmplă cu indexarea pensiilor. Anunț important pentru pensionari
Sistemul public de pensii din România trece printr-o perioadă de schimbări majore, însă, pentru pensionari, aceste schimbări par mai degrabă un șir de promisiuni nerespectate decât o reformă concretă.
România, aflată în dificultate financiară, nu își mai permite să suporte o creștere a pensiilor, iar pensionarii resimt direct această decizie.
Pe lângă promisiunea de indexare, Programul de Guvernare prevedea creșteri consistente ale pensiilor până în 2029.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
În locul creșterii pensiilor, guvernul a anunțat un ajutor financiar unic, cuprins între 2.000 și 2.500 de lei, destinat pensionarilor cu venituri mici, sub pragul de 2.500 de lei.
Ce a transmis șeful Casei de Pensii
Daniel Baciu a anunțat că reforma sistemului de pensii se axează pe modernizarea sistemului informatic, dar această inițiativă întâmpină numeroase obstacole. Sistemul informatic, care trebuia să fie complet funcțional încă din septembrie 2024, continuă să creeze probleme majore.
„În cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, Casa Națională de Pensii Publice a elaborat măsuri necesare pentru reforma sistemului public de pensii, având ca principale obiective: eficiență operațională, dezvoltare de servicii electronice avansate, digitalizare, prioritizare a dezvoltării infrastructurii IT.
Crearea de noi servicii publice personalizate, automatizarea și simplificarea interacțiunii digitale prin oferirea de servicii electronice personalizate, holistice și sigure pe bază de identitate digitală și acces de la distanță, precum și dezvoltarea sistemului informatic integrat sunt rezultate cheie ale acestui proiect”, se
Mii de dosare noi de pensie rămân nesoluționate, deciziile de recalculare întârzie să ajungă la pensionari, iar așa-numita „Mică Recalculare” nu poate fi implementată din cauza nefuncționării software-ului integrat. Conform surselor Newsweek, nici în februarie sau martie nu se preconizează soluționarea problemelor, iar softul abia poate gestiona cererile curente.