Programul Rabla Plus 2025. Valoarea voucherului din cadrul programului „Rabla Plus” ar putea fi majorată în 2025, potrivit declarațiilor ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet. Acesta a subliniat că producția a trei modele de autoturisme electrice în România reprezintă un progres semnificativ ce ar trebui susținut inclusiv prin politici guvernamentale adecvate.
Valoarea voucherului ar putea crește din 2025
Conform datelor Direcției Generale Permise de Conducere și Înmatriculări (DGPCI), analizate de Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA), segmentul autoturismelor „electrificate” (electrice 100%, hibride plug-in și full hybrid) a atins o cotă
Prin creșterea valorii voucherului „Rabla Plus”, guvernul intenționează să stimuleze atât producția, cât și achiziția de vehicule electrice, susținând astfel tranziția către o mobilitate mai sustenabilă în România.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
„Scăderea valorii voucherului a fost una extrem de bruscă în anul 2024. Peste noapte a scăzut de la 10.000 de euro la 5.000 de euro, ceea ce considerăm noi că a modificat şi comportamentul posibililor beneficiari. Probabil că unii oameni aşteptau cu nerăbdare noul voucher de 10.000 de euro şi văzând că valoarea a scăzut la 5.000, e posibil ca aceştia să fi optat pentru un alt tip de autoturism, nu neapărat pentru un autoturism electric. Am văzut asta uitându-ne pe tendinţa volumelor vândute în ceea ce priveşte autoturismele convenţionale şi tendinţa numărului de autoturisme electrice vândute. Eu cred, şi nu e doar opinia mea, ci e rezultatul unei discuţii pe care am purtat-o cu asociaţiile importatorilor de autoturisme şi cu asociaţiile producătorilor de autoturisme din România, că valoarea acestui voucher ar trebui să crească în anul 2025. Dacă va creşte sau nu, decizia o voi lua cel mai probabil împreună cu ministrul Finanţelor Publice, împreună cu prim-ministrul, pentru că e şi o decizie politică. Însă eu cred că va trebui să crească această valoare a voucherului, la fel cum mai cred că ar trebui să sprijinim într-un fel industria românească, industria producătoare de maşini”, a spus Fechet, conform Agerpres.
Producătorii auto cer creșterea subvenției la 8.500 de euro
Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA) propune creșterea subvenției acordate prin programul Rabla pentru autoturismele electrice la 8.500
APIA subliniază că majorarea subvenției în primii doi ani este crucială pentru restabilirea încrederii consumatorilor în electromobilitate, afectată puternic de reducerea acesteia la 5.100 de euro pe autoturism în 2024—o măsură care a avut un impact negativ semnificativ asupra pieței auto din România.
Potrivit datelor ACEA (Asociația Constructorilor Europeni de Autovehicule), această diminuare a plasat România pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește evoluția pieței de vehicule electrice, înregistrând o scădere de 32,2% a înmatriculărilor.