În câți ani ar putea lovi asteroidul Bennu Pământul? Cercetătorii au dezvăluit cele mai negre scenarii în cazul unui impact

Autor: Laura Macovei
Actualizat: 06 feb 2025, 20:16

Efectele impactului ar fi devastatoare și ar afecta întreaga planetă

Sursa: PixaBay

Asteroidul Bennu, un corp ceresc cu un diametru de aproximativ 500 de metri, ar putea lovi Pământul în anul 2182. Deși probabilitatea acestui eveniment este extrem de mică (estimată la 1 din 2.700), oamenii de știință au analizat în detaliu consecințele unei posibile coliziuni.

Conform cercetărilor publicate recent în revista Science Advances, efectele impactului ar fi devastatoare și ar afecta întreaga planetă.

Citește și: Un asteroid de greutatea unei balene se apropie de Pământ! Ce spun experții de la NASA despre “ucigașul de orașe”

Ce s-ar întâmpla dacă asteroidul Bennu ar lovi Pământul

În cazul în care Bennu ar lovi Pământul, impactul ar genera un crater masiv cu un diametru de câțiva kilometri, distrugând instantaneu orice formă de viață din zona afectată.

Energia degajată ar fi echivalentă cu explozia a sute de megatone de TNT, de zeci de ori mai puternică decât orice bombă nucleară testată vreodată.

Impactul asteroidului va provoca cutremure, incendii, radiații și erupții vulcanice

Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12

Citește și: Toate ajutoarele de la stat urmează să fie primite direct pe card! Care este programul stabilit?

Unul dintre cele mai grave efecte ar fi ridicarea în atmosferă a sute de milioane de tone de praf, ceea ce ar avea consecințe dramatice asupra climei globale. Potrivit cercetătorului Lan Dai de la Centrul IBS pentru Fizica Climei (ICCP) al Universității Naționale Pusan din Coreea de Sud, acest nor de praf ar bloca parțial lumina soarelui, provocând o reducere a temperaturii medii globale cu aproximativ 4°C. Acest fenomen ar putea dura între trei și patru ani, ducând la o scădere semnificativă a precipitațiilor și la o reducere a fotosintezei plantelor cu până la 20-30%.

Citește și: „Ucigașul de orașe” ar putea să lovească Pământul în câțiva ani. Asteroidul a fost numit „Zeul Haosului” și este de mărimea Turnului Eiffel

Potrivit Mediafax, un alt efect major ar fi diminuarea stratului de ozon cu aproximativ 32%, expunând planeta la radiații ultraviolete periculoase. Această modificare ar putea duce la creșterea incidenței cancerului de piele, afectarea gravă a ecosistemelor marine și reducerea producției agricole globale.

Numărul de victime umane ar depinde în mare măsură de locul în care s-ar produce coliziunea. Dacă impactul ar avea loc pe uscat, distrugerile ar fi de neimaginat în zonele populate, iar efectele secundare, precum incendiile și cutremurele de suprafață, ar amplifica dezastrul. Dacă asteroidul ar lovi oceanul, tsunami-uri uriașe ar lovi țărmurile, amenințând orașele costiere din întreaga lume.

Deși probabilitatea unui impact este redusă, agențiile spațiale precum NASA și ESA monitorizează constant traiectoria asteroidului Bennu.

Misiuni precum OSIRIS-REx au oferit date valoroase despre compoziția și traiectoria acestuia, iar cercetătorii explorează metode de deviere a asteroizilor periculoși prin tehnologii precum impactul cinetic sau utilizarea tractoarelor gravitaționale.