Motivul pentru care Simona Halep a decis să se retragă din tenis: „Îmi doresc să fiu o mamă”

Autor: Bianca Vidoi
Actualizat: 11 feb 2025, 13:08

Simona Halep

Sursa: Facebook Simona Halep

Simona Halep a decis să se retragă din tenis, veste care i-a luat prin surprindere pe admiratorii și fanii sportivei. Iată care este motivul pentru care a renunțat la cariera ei.

Simona Halep are 33 de ani, iar în urmă cu câteva zile a decis să se retragă din tenis. Această veste i-a luat prin surprindere pe fanii sportivei, însă Simona Halep a explicat care este motivația din spatele decizie pe care a luat-o. Iată de ce a ales Simona Halep să se retragă din tenis.

Motivul pentru care Simona Halep a decis să se retragă din tenis

Simona Halep a debutat în tenis, la nivel WTA, în anul 2010, atunci când a ajuns în TOP 100 în ierarhia mondială. Pe parcursul celor 15 ani ai carierei sale în tenis, sportiva a reușit să câștige 24 de titluri pe tabloul de simplu, dintre care două Grand Slam-uri, la Rolland Garros și Wimbledon. Antrenamentele, programul strict și ambiția sportivei au ajutat-o să devină numărul 1 WTA în anul 2017.

După ce a jucat în aproximativ 823 de meciuri, Simona Halep a decis să își încheie cariera în tenis. Ultimul meci pe care l-a susținut a fost în primul tur la Transylvania Open, împotriva Luciei Bronzetti. Scorul nu a fost în favoarea româncei, pierzând cu 1-6, 1-6, în 59 de minute de joc. Decizia de a se retrage nu a fost una ușoară pentru Simona Halep, însă motivul din spatele alegerii sale este unul pentru care merită să își asume riscuri.

Citește și: Primele reacții după retragerea Simonei Halep! Cum au comentat Ilie Năstase și Dan Negru decizia fostului lider mondial

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi

Citește și: Poți să îți mărești stagiul de cotizare la pensie, dacă ai studii superioare! Află care sunt condițiile necesare

Simona Halep își dorește să își întemeieze o familie, mai exact să devină mamă, atunci când va fi momentul. Mai mult de atât, sportiva își dorește să ducă o viață normală, în care să nu fie nevoită să se îngrijoreze din cauza responsabilităților pe care le are și a planurilor stricte stabilite de ea. Simona Halep a subliniat că un sportiv nu are o viață normală, iar la vârsta de 33 de ani își dorește să se bucure din plin de viață și să descopere noi pasiuni.

„Îmi doresc să fiu o mamă. O mamă bună, ca mama mea. Îmi doresc să am copii, când va fi norocul. Dar îmi doresc să fiu normală. Pentru că 30 de ani ăștia, de când joc, am fost o sportivă de performanță, n-am fost un om normal. Și acum a venit momentul să descoperim și alte lucruri… Nu mai vreau responsabilitate, nu mai vreau planuri, nu mai vreau program strict.

Vreau să mă duc să joc golf, ăsta e obiectivul meu, să învăț să joc”, a spus Simona Halep, potrivit sportpesurse.ro.

Simona Halep a jucat 823 de meciuri de tenis

Prima victorie care i-a oferit încredere Simonei Halep în propriile ei puteri a fost în anul 2008, atunci când a câștigat turneul de junioare de la Roland Garros, după o finală cu Elena Bogdan. Anul 2010 a fost cel în care sportiva a debutat la nicel WTA, moment în care Simona Halep s-a calificat până în sferturile de finală ale turneului de la Marabella.

Începând cu acele performanțe, Simona Halep s-a dedicat complet sportului pe care îl juca, motivația și determinarea de care dădea dovadă ajutând-o să ajungă în vârf. După nenumărate meciuri importante la activ, Simona Halep a reușit în anul 2014 să fie pe locul 5 WTA, urmând ca peste trei ani, în 2017 să ocupe locul 1 WTA, potrivit as.ro.

Acest loc a fost obținut de Simona Halep după rezultatele incredibile pe care le-a obținut în semifinalele turneului de la Beijing. Simona Halep a rămas pe locul 1 WTA timp de 64 de săptămâni. În anul 2018 a câștigat primul turneu de Grand Slam din carieră, urmând ca în anul 2019 să îl câștige pe al doilea. Simona Halep a reușit să câștige pe parcursul carierei sale de 15 ani două turnee de Grand Slam, dar și 24 de turnee WTA.

 


Scade vârsta de pensionare pentru femeile din România! Ce criterii trebuie să îndeplinească

Anunț important pentru femeile care au avut mai mulți copii sau care au adoptat. Legea nr. 360/2023 aduce o schimbare semnificativă în ceea ce privește vârsta de pensionare.