Patrick a rupt tăcerea după despărțirea de Nona. De ce a pus, de fapt, fostul concurent punct relației: „Fostul ei partener îmi scria”

Autor: Diana Bostan

Patrick a vorbit despre despărțirea de Nona.

Sursa: Captură Youtube/ Instagram: nonka.r.29

Patrick, câștigătorul sezonului 3 al emisiunii ”Casa iubirii”, a fost invitat în cadrul emisiunii „În oglindă cu Mihai Ghiță”, unde a discutat despre viața sa personală, dar și despre experiențele trăite în cele două sezoane petrecute în competiție.

Patrick a vorbit despre relația sa cu Nona, dar și despre experiențele trăite în cele două sezoane petrecute în competiție. El a explicat că diferența de vârstă dintre ei și etapele diferite ale vieții lor au fost factori esențiali care au contribuit la sfârșitul relației.

Citește și: Patrick de la „Casa iubirii”, dezvăluiri tulburătoare din copilărie! Cum l-a marcat pe fostul concurent divorțul părinților săi: „Devenisem un copil problemă”

Motivul pentru care relația dintre Patrick și Nona nu a funcționat

În timp ce el era un tânăr de 22 de ani, care se afla într-o perioadă frumoasă a vieții, Nona, cu 8 ani mai mare, era deja într-o fază a vieții în care nu mai dorea să piardă timpul. Patrick susține că această diferență de viziune asupra vieții și așteptările lor nu s-au aliniat, ceea ce a dus la ruperea relației.

„Eu sunt de părere că în acea relație, cred că am ales cam prea matură. Eu când am intrat în ”Casa iubirii” aveam 22 de ani și ea 30, ceva de genul, și acolo s-a făcut diferența. Cred că ea era într-o perioadă a vieții, eu în cu totul altă perioadă. Ea la 30 de ani nu mai avea timp de pierdut, eu la 22 puteam să mă mai distrez, să mă mai bucur de viața câțiva ani.

Și atunci cred că dorințele ei și-au spus cuvântul.”, a povestit Patrick, la ”În oglindă cu Mihai Ghiță”.

Citește și: Patrick, dezvăluiri inedite despre fosta lui relație. Ce gest a făcut tânărul pentru iubita lui din trecut: „Am considerat că așa îi arăt iubirea!”

Patrick a recunoscut că, deși a fost emoțional implicat și a încercat să o apere pe Nona atunci când au apărut informații negative despre ea în mediul online, acest lucru l-a afectat profund.

El s-a simțit presat de toate comentariile negative și, deși ar fi dorit să lupte alături de ea, a ajuns într-un punct în care a simțit că nu mai poate continua.

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi

Citește și: Poți să îți mărești stagiul de cotizare la pensie, dacă ai studii superioare! Află care sunt condițiile necesare

„Este un lucru care a fost destul de greu pentru mine. Eu când am aflat toate acele lucruri eram atașat emoțional și cumva nu mi-a picat bine. Cred că m-ar fi dat înapoi treaba asta în viitor.”, a mai spus Patrick.

Câștigătorul sezonului 3 a încercat să-și apere partenera până în ultima clipă

Patrick a spus că, în acele momente, a început să se simtă epuizat și obosit, iar perspectiva asupra relației s-a schimbat.

Aceasta a fost o perioadă dificilă pentru el, dar totodată o lecție importantă despre ce înseamnă să îți protejezi sentimentele și să faci față presiunilor din exterior.

Citește și: „Ne-am certat aseară”. Bianca și Patrick, adevărul despre relația lor. Ce se întâmplă, de fapt, între cei doi foști concurenți

În ciuda tuturor obstacolelor, Patrick a subliniat că a încercat să înfrunte problemele alături de partenera lui, dar, în final, a realizat că diferențele dintre ei și circumstanțele externe au fost prea mari pentru a face relația să funcționeze.

„Sunt genul de băiat care poate accepta foarte multe chestii, dar sunt și o fire geloasă și posesivă și cumva mă măcina treaba aia. Ăla a fost un factor pentru care nu am mers mai departe. Când au apărut toate acele lucruri, eu nu am putut s-o las. Față de mine era super ok, ne iubeam. Simțind că toată țara este în capul ei nu am putut să plec niciodată de lângă ea. Am vrut să înfruntăm împreună toate problemele. Știu că circulau tot felul de poze cu ea în diferite ipostaze și oameni plusau pe treaba asta. Fostul ei partener îmi scria și el. Instinctul meu a fost s-o apăr. După tot războiul ăla, venisem în Republica Moldova, dar eram un Patrick obosit, secat și am început să văd altcumva lucrurile.”, a concluzionat Patrick.

 


Scade vârsta de pensionare pentru femeile din România! Ce criterii trebuie să îndeplinească

Anunț important pentru femeile care au avut mai mulți copii sau care au adoptat. Legea nr. 360/2023 aduce o schimbare semnificativă în ceea ce privește vârsta de pensionare.