Intrarea României și Bulgariei în zona Schengen a avut un impact neașteptat asupra economiilor din nordul Greciei, unde comercianții și benzinăriile se confruntă cu pierderi financiare semnificative.
Citește și: S-au scumpit țigările! Cât costă acum un pachet și de ce preferă românii să cumpere țigări din Bulgaria
Aderarea României și Bulgariei la Schengen aduce pierderi economice Greciei
De la 1 ianuarie 2025, accesul liber la aceste două țări vecine a determinat o migrație economică din partea grecilor, care preferă să facă cumpărături și să beneficieze de servicii mai ieftine, precum carburantul sau tratamentele stomatologice, ce costă mult mai puțin decât în Grecia, notează știrileprotv.ro.
De la ridicarea controalelor la frontieră, grecii se deplasează zilnic spre Bulgaria, dar nu sunt puține cazurile în care ajung și până în România. În special, benzina și produsele de consum uzual sunt mult mai accesibile în cele două țări vecine. Potrivit profit.ro, comercianții din nordul Greciei sunt tot mai afectați de acest fenomen, care se resimte puternic în sectorul combustibililor și al alimentelor.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
Citește și: Anunț pentru femeile din țară! Casa Națională de Pensii Publice anunță cine va ieși mai devreme la pensie
Theodoros Savvakis, președintele Camerei de Comerț din Rodopi, a subliniat că benzinăriile au suferit pierderi considerabile încă din primele zile ale aderării Bulgariei la Schengen. De asemenea, retailul a fost lovit dur, iar perspectivele nu sunt deloc optimiste.
Cumpărături și servicii mai ieftine în România și Bulgaria
Conform sursei menționate anterior, mulți greci aleg să-și facă plinul de carburant sau să își facă cumpărăturile uzuale în Bulgaria, unde prețurile sunt semnificativ mai mici.
Mai mult decât atât, beneficiile economice se extind și la domenii precum serviciile stomatologice și procedurile cosmetice.Grecia pierde astfel o mare parte din veniturile care erau generate de aceste tranzacții, iar acest fenomen riscă să continue în ritm accelerat.
Aderarea României și Bulgariei la Schengen a avut un impact economic serios asupra Greciei, iar comerțul din nordul țării va trebui să se adapteze la schimbările aduse de accesul liber al cetățenilor din această zonă. Pe măsură ce această tendință continuă, se așteaptă ca pierderile să devină și mai mari pentru afaceri, iar cererea de ajutor din partea statului grec să crească.