Prima reacție a lui Gică Hagi, după ce a aflat că va fi bunic! Cum a reacționat când a aflat că va avea un nepot

Autor: Bianca Vidoi

Iani și Gică Hagi

Sursa: Instagram ianishagi

La doar 7 luni de la cununia religioasă, Ianis și Elena Hagi se pregătesc să devină părinți.

Întreaga familie Hagi alege să își trăiască viața departe de ochii curioșilor, însă deși își doresc să fie discreți, aceștia nu au putut ține secret venirea pe lume a primului nepot al lui Gică Hagi. Iată care a fost prima reacție a lui Gică Hagi, după ce a aflat că va fi bunic.

Prima reacție a lui Gică Hagi, după ce a aflat că va fi bunic

Ianis și Elena Hagi formează un cuplu de mai mulți an, însă abia în anul 2023 a avut loc căsătoria civilă. În vara anului 2024, cei doi au decis să își unească destinele și într-o cununie religioasă, iar la aproximativ 7 luni de la acel moment important al vieții lor, Ianis și Elena se pregătesc să devină părinți.

Sursele gsp.ro au dezvăluit că fiul lui Gică Hagi și soția sa își vor mări familia în lunile următoare.

Aceleași surse au anunțat și că familia Hagi așteaptă un băiețel. Gică Hagi este în al nouăle cer, așteptând cu nerăbdare să își întâlnească nepotul. Deși nu a dorit să facă foarte multe declarații legate de sarcina Elenei, Gică Hagi și-a exprimat entuziasmul și fericirea.

Citește și: Kira Hagi se pregătește de nuntă: Cine este și cu ce se ocupă Thomas Ferfelis, viitorul ei soț

Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12

Citește și: Anunț pentru pensionarele din țară! 125 de lei în plus la pensie, în luna aprilie. Cine urmează să beneficieze de această sumă

Acesta a specificat că va face mai multe declarații atunci când Elena se va apropia momentul nașterii. „Ce a fost nevoie ați auzit. De acum încolo, vom vedea. Așteptăm momentul când va fi și atunci probabil o să vorbim mai concret și pot să zic mai multe. Deocamdată, ce a fost nevoie ați auzit cu toții. Îți dai seama că sunt fericit. Nu vreau să vorbesc prea multe”,

a transmis Gică Hagi, la o conferință de presă, potrivit cancan.ro.

Ianis Hagi este pregătit să își asume rolul de tată

Ianis Hagi a discutat de mai multe ori despre dorința sa de a avea urmași, simțindu-se pregătit să facă acest pas important alături de femeia pe care o iubește, Elena. Acesta este recunoscător pentru modul în care a fost crescut, menționând că va încerca să păstreze aceeași gândire și față de copilul lui.

Ianis Hagi își dorește ca pasiunile copilului să fie pe primul loc, indiferent care sunt acestea. A mărturisit că îl va încuraja și îl va ajuta să devină cel mai bun, așa cum a fost și el încurajat de părinții săi.

„Nu mi-ar fi greu! O să merg în postura de părinte cu mentalitatea cu care am fost și eu crescut.

Adică o să-mi îndrum copiii să facă ce le place și punct! Eu n-am fost forțat spre ceva, sora mea n-a fost forțată, așa voi proceda și eu. Să-și găsească și copiii mei pasiunea și să lucreze în pasiunea lor, să lupte să fie cei mai buni în ce le place!”, a declarat Ianis Hagi.