BREAKING NEWS: Călin Georgescu, plasat sub control judiciar! Lista infracțiunilor de care este acuzat

Autor: Laura Macovei
Actualizat: 26 feb 2025, 17:28

Călin Georgescu, dus la audieri

Sursa: Inquam Photos / Malina Norocea

Călin Georgescu este inculpat pentru instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale. Fostul candicat la prezidențiale a fost plasat sub control judiciar.

Update:  Conform Digi24, Călin Georgescu a fost plasat sub control judiciar.

Update: Potrivit Dig24, Călin Georgescu, fost candidat prorus la președinție, a fost ridicat din trafic de polițiști și dus la audieri la Parchetul General, pe numele său fiind emis un mandat de aducere. Parchetul General a anunțat miercuri după-amiază declanșarea urmăririi penale împotriva acestuia, fiind acuzat de instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale, comunicarea de informații false, fals în declarații și promovarea cultului persoanelor acuzate de genocid. 

Potrivit Digi24, Călin Georgescu  a fost ridicat miercuri de polițiști și urmează să fie audiat la Parchetul general. 

Citește și: Protest în fața universității împotriva lui Călin Georgescu! Peste 400 de tineri au strigat „Nu plecăm” și „Jos legionarii”, după ce Călin Georgescu a ieșit favorit în primul tur al alegerilor prezidențiale

Călin Georgescu, ridicat de polițiști. Ce acuzații îi sunt aduse

Acest eveniment are loc în contextul desfășurării a 47 de percheziții ce vizează apropiați ai lui Georgescu, printre care Horațiu Potra, considerat liderul unei grupări de mercenari, bodyguardul său și partenera acestuia, o persoană suspectată de legături strânse cu cercurile de putere din Moscova.

Surse din anchetă afirmă că aceasta apare în imagini alături de mercenari ceceni și are postări ce indică o apropiere de Rusia.

De asemenea, Horațiu Potra ar fi fost surprins în imagini realizate în Piața Roșie din Moscova, unde s-ar fi aflat în septembrie.

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii

Citește și: VIDEO Dorobanțu crede că Patricia se joacă cu el. Ce a înțeles, de fapt, tânăra din explicațiile lui cu privire la Alexandra și Manuela. „De asta mă uit în gol, ca să nu mă minți.”

Anchetatorii au formulat mai multe acuzații, inclusiv constituirea unui grup cu ideologie fascistă și fals în declarații legate de finanțarea campaniei electorale. Perchezițiile au scos la iveală arme, muniție de asalt și sume considerabile de bani. La domiciliul lui Horațiu Potra, anchetatorii au descoperit un seif ascuns în podea, care conținea 900.000 de euro.

Investigațiile vizează suspiciuni grave, printre care acțiuni împotriva ordinii constituționale, instigare publică, inițierea unei organizații cu caracter fascist și falsificarea declarațiilor privind finanțarea campaniei electorale.

Autoritățile continuă cercetările pentru a stabili amploarea rețelelor și implicarea celor anchetați.

Ce a apărut pe pagina de Facebook a lui Călin Georgescu la scurt timp după ce a fost ridicat de poliție

Echipa de comunicare a lui Călin Georgescu a transmis un mesaj pe pagina de Facebook a acestuia, la scurt timp după întâmplarea din această după-amiază.

Citește și: Prima reacție a lui Călin Georgescu după protestele împotriva lui! Candidatul la prezidențiale a făcut declarații neașteptate

„Călin Georgescu urma să-și depună noua candidatură la Președinție. Acum aprox. 30 de minute sistemul l-a oprit în trafic și a fost ridicat în vederea audierii la Parchetul General! Unde mai este democrația, unde sunt partenerii care trebuie să apere democrația?”.