Schiorul de 33 de ani, implicat în coliziunea fatală, a declarat că nu se consideră responsabil pentru accident, afirmând că, înainte de impact, a încercat să evite o altă persoană.
Schiorul care l-a acroșat pe tânăr a ferit o altă persoană înainte
Schiorul implicat în incident a declarat că nu se consideră vinovat, susținând că el a fost cel acroșat și lovit din spate, lateral dreapta, fără a putea preciza de către cine. Acesta a afirmat că nu a lovit pe nimeni și și-a exprimat regretul pentru moartea tânărului, subliniind că nu este responsabil pentru accident.
„Nu sunt vinovat. Eu am fost cel acroşat şi lovit din spate, lateral dreapta. Nu pot preciza de către cine. Eu nu am lovit pe nimeni. Îmi pare rău pentru tânărul decedat, dar afirm şi susţin cu sufletul împăcat că nu eu sunt cel vinovat", a spus bărbatul, citat de observatornews.ro.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
În imagini se vede cum schiorul coboară cu viteză și, după ce evită o femeie, intră în coliziune cu Gabriel. În urma impactului, cei doi se rostogolesc pe o distanță de aproape 30 de metri. Casca lui Gabriel sare în timpul căzăturii, detaliu care, potrivit autorităților, i-a fost fatal. Deși salvamontiștii și jandarmii montani au efectuat manevre de resuscitare timp de o oră, tânărul nu a mai putut fi salvat, notează sursa menționată anterior.
Ce spun specialiștii și familia victimei
Salvamontiștii reamintesc turiștilor că regulile de pe pârtie sunt asemănătoare celor de pe șosea: schiorii din spate trebuie să păstreze distanța de siguranță și sunt responsabili pentru evitarea accidentelor.
Familia lui Gabriel cere mai multă supraveghere pe pârtie: „ Să nu se mai întâmple chestia asta, să nu se mai întâmple şi la alţii. Ar fi nevoie ca şi în altă parte Poliţia sau Jandarmeria să circule pe pârtie, nu să stea jos. Încă nu am primit nicio explicaţie. Administraţia pârtiei încă nu ne-a spus nimic şi poliţia face cercetări", a declarat cumnatul victimei, potrivit observatornews.ro.
Salvamontiștii cred că viteza mare cu care cobora schiorul ar fi cauza tragediei. În plus, înainte de accident, bărbatul posta pe TikTok videoclipuri în care demonstra stiluri agresive de schiat și chiar coborâri cu viteze de până la 126 km/h. Ulterior, și-a șters toate materialele.
Ancheta autorităților continuă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele acestui tragic eveniment.