Gagea de la „Casa iubirii”, într-o nouă relație? „Cred că m-am îndrăgostit”. Postarea cu care fostul concurent a pus pe jar internetul

Autor: Diana Ghita
Actualizat: 02 mar 2025, 18:08

După sezonul 3 al emisiunii „Casa iubirii”, Gagea pare să fi trecut peste fosta sa relație cu Alexandra și să fie pregătit pentru un nou capitol sentimental.

Recent, Gagea a filmat un videoclip muzical alături de fostul său coleg, Janis, și de trei tinere atrăgătoare, iar una dintre ele, pe nume Daria, pare să-i fi atras atenția fostului concurent de la „Casa iubirii”.

De cine s-a îndrăgostit Gagea

La finalul filmărilor pentru noua lui piesă, Gagea i-a transmis un mesaj afectuos Dariei, după cum se poate observa într-un Instastory postat sâmbătă, 1 martie: „Daria, te pup, feblețea mea! Ai grijă de tine și ne vedem data viitoare!”.

Mai mult, pentru a sublinia ceea ce simte, acesta a scris, în aceeași postare: „Cred că m-am îndrăgostit”.

Fostul concurent de la „Casa iubirii” și-a anunțat fanii să stea aproape, întrucât urmează să lanseze un adevărat hit: „Dragilor, vă pup! Astăzi (sâmbătă) am filmat clipul la noua mea piesă, alături de Janis, alături de Miruna, Andra și Daria, feblețea mea. V-am pupat!(...) Urmează ceva bombă!”. 

Citește și: Gagea, adevărul despre relația cu Virginia. Ce s-a întâmplat între cei doi după încheierea sezonului 3: „E genul de femeie…”

Ce caută Gagea la o viitoare parteneră

După încheierea sezonului 3 din „Casa iubirii” Gagea a revenit și asupra subiectului relației cu Alexandra, fosta sa iubită din emisiune. Acesta a declarat că experiența trăită alături de ea l-a ajutat să se maturizeze și să conștientizeze ce își dorește de la o relație.

Acesta recunoscut că, pe parcursul relației lor, s-a simțit, uneori, manipulat, mai ales înainte de a intra în show-ul matrimonial.

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii

Citește și: VIDEO Mircea Bravo, despre teoria conform căreia alege să nu se spele atât de des și care îi salvează părul! "Aici e o chestie mai specială…"

„Au fost momente în care am fost manipulat fără să-mi dau seama, de către ea, înainte de emisiune. Adică cred că s-a și văzut, au fost niște faze în emisiune când a plâns, s-a simțit rău, nu știu ce. Eu, ca bărbat, când femeia de lângă mine e într-o stare de genul mă înmoi, deci sunt praf, stau cățeluș, fac ce vrei.(...) Ea știa unde să atace”,  a

spus Gagea, la emisiunea „Culisele iubirii”.

Citește și: Gagea, replici dure la adresa Alexandrei: „Eu ca ea o să am 100”. Fostul concurent de la „Casa iubirii” a făcut dezvăluiri surprinzătoare despre relația lui cu bruneta

Deschis să înceapă un nou drum, Gagea a vorbit și despre standardele sale în materie de relații.

Chiar dacă aspectul fizic este primul element care îl atrage la o femeie, tânărul pune mare preț pe comportament și compatibilitate: „Sunt bărbat, am momente când apreciez doar fizic femeile, dar îmi place. Probabil o să vină momentul în care o să apreciez și fizic și din punct de vedere al comportamentului o femeie și, probabil, cu femeia respectivă o să rămân”.