Moldo a recunoscut ce simte pentru Patricia: „Vreau să mă bucur de experiență”. Cum a reacționat Iasmina

Autor: Diana Bostan

În ediția de azi a emisiunii ”Casa iubirii”, fetele au adus în discuție faptul că Moldo a început s-o urmărească pe Patricia pe rețelele sociale. Iată cum a reacționat Iasmina!

După discuțiile din gala de duminică, gală în care Moldo a fost asociat cu Patricia, Iasmina a început să aibă dubii în privința sentimentelor pe care concurentul și le-a declarat pentru ea. Deși se află într-o cunoaștere cu Iasmina, Moldo nu-și ascunde simpatia față de Patricia.

Citește și: Moldo va da cărțile pe față în ceea ce o privește pe Patricia! „Îmi place vocea ei!” Aflați cum va reacționa Iasmina și ce se va întâmpla în Casa iubirii, luni, 3 martie, de la 10:00 și 16:30, la Kanal D

Ce spune Moldo despre faptul că a început s-o urmărească pe Patricia în mediul online

Moldo a mărturisit faptul că îi place cum cântă și vocea Patriciei și că îi apar foarte des videoclipurile sale pe TikTok. Acesta a menționat că le are pe toate fetele la follow și că a simțit să facă acest gest, motiv pentru care i-a dat follow și brunetei.

Moldo: Îmi place cum cântă, îmi place vocea ei și pe TikTok îmi apar foarte des când postează melodii. Le am pe toate fetele la follow. Așa am simțit, așa am făcut și i-am dat follow.

Patricia: Și e ok să ”condamni” un om pentru că face ce simte?

Iasmina: Patricia, era vorba despre Moldo.

Nu știu de ce te ataci tu și de ce vorbești tu în numele lui.

Citește și: Patricia a pus ochii pe Moldo: „E un băiat frumos. Cred că am rezona”. Concurentul de la „Casa iubirii” pare să simtă la fel! Cum reacționează Iasmina

Criss a intervenit, spunând că, având în vedere că Iasmina este într-o cunoaștere cu Moldo, iar Patricia afirmase anterior că nu s-ar implica niciodată într-o astfel de interacțiune, ar fi putut pur și simplu să-i spună Iasminei că a primit follow de la Moldo și

că i-a dat înapoi.

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii

Citește și: VIDEO Mircea Bravo, despre teoria conform căreia alege să nu se spele atât de des și care îi salvează părul! "Aici e o chestie mai specială…"

Patricia a clarificat că ea și Iasmina nu sunt prietene, ci doar colege, și nu vede de ce ar trebui să dea explicații.

Criss: Având în vedere că Iasmina are o cunoaștere cu Moldo, tu ai spus că niciodată nu ai putea să te bagi într-o interacțiune. Puteai să-i spui Iasminei că ți-a dat Moldo follow și că îi dai înapoi.

Patricia: Eu și Iasmina nu suntem prietene, suntem colege. Nu văd de ce aș da explicații.

Ce se întâmplă, de fapt, între Moldo și Iasmina după venirea Patriciei

Iasmina a mărturisit că nu se aștepta la o astfel de situație și că nu i-a trecut niciodată prin minte că Moldo ar putea face așa ceva. Concurenta a considerat că a existat un alt motiv în spatele gestului lui și că nu a fost vorba doar despre faptul că îi place cum cântă. 

Citește și: Criss, replici acide la adresa Veronicăi: „Te-au luat la mișto fetele astea”. Ce acuzații îi aduce concurenta de la „Casa iubirii” colegei sale

La final, Moldo a mărturisit că își dorește doar să se bucure de experiență, dar nu și alături de cine.

Iasmina: Nu mă așteptam. Nu m-am gândit niciodată în viața mea că Moldo ar putea face așa ceva. Ceva în capul lui a fost, nu a fost pretextul ăsta că îi place cum cântă. M-a deranjat, dar sunt ok. Mă aștept la orice. Atât am pretenția la el, să spună ce gândește, să spună ce simte. Nu vreau să se abțină de la absolut nimic.

Moldo: Să mă bucur de experiență lângă cine vrea Dumnezeu.