O fetiță de zece ani și mama ei, spulberate pe o trece de pietoni, în Râmnicu Vâlcea! Martorii au privit îngroziți întreaga scenă

Autor: Diana Bostan
Actualizat: 05 mar 2025, 14:10

O fetiță de zece ani și mama ei au fost lovite pe trecerea de pietoni.

Sursa: Pexels

Accident grav în Râmnicu Vâlcea, acolo unde o fetiță de 10 ani și mama ei lovite pe o trecere de pietoni.

Un accident șocant a avut loc astăzi, 5 martie, pe strada Matei Basarab din Râmnicu Vâlcea, în apropierea unei treceri de pietoni, care a lăsat locuitorii din zonă în stare de șoc. Un bărbat de 42 de ani, aflat la volanul unui autoturism, nu a respectat prioritatea de trecere și a lovit brutal o femeie de 37 de ani și fiica acesteia, o fetiță de 10 ani, în timp ce acestea traversau pe trecerea de pietoni, notează observatornews.ro.

Citește și: Cel puțin 53 de persoane au fost rănite în urma unui accident rutier! Două autocare s-au ciocnit violent

Fetița de zece ani și mama acesteia au fost lovite în plin de șofer

Accidentul a fost semnalat de martori la serviciul unic de urgență 112, iar echipajele de salvare au ajuns rapid la fața locului pentru a acorda îngrijiri medicale celor două victime.

Atât mama, cât și fiica, au fost transportate la spital pentru a primi tratamentele necesare, având nevoie de îngrijiri medicale urgente din cauza traumelor suferite în urma impactului.

Citește și: Ea este Tatiana, femeia care și-a pierdut viața în urma teribilului accident din județul Sibiu. Victima se îndrepta spre locul de muncă când a fost prinsă sub roțile microbuzului și arsă de vie

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi

Citește și: Ce ani nu se iau în calcul la vechimea în muncă? Află ce e stabilit în Codul Muncii și ce categorii de oameni nu beneficiază de aceleași avantaje

Potrivit primelor informații oferite de către autorități, bărbatul care se afla la volanul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a indicat că acesta nu consumase alcool înainte de accident. Cu toate acestea, polițiștii din cadrul IPJ Vâlcea continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările în care s-a produs incidentul, urmând să stabilească dacă există alte circumstanțe care au contribuit la producerea accidentului, notează sursa menționată anterior.

În acest moment, în cazul bărbatului implicat în accident, este deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă. Autoritățile locale au cerut în continuare vigilență și respectarea normelor de circulație pentru a preveni alte evenimente de acest tip, în special în zonele de trecere de pietoni, care rămân extrem de periculoase în condițiile unui trafic aglomerat.