INTERVIU George Zafiu, despre clipa care i-a decis viitorul: „De la 13 ani am știut cumva..”

Autor: Lorena Daniș
Actualizat: 06 mar 2025, 16:41

George Zafiu

Sursa: Kanal D

Cu o experiență de peste 25 de ani în radio, George Zafiu s-a alăturat de curând familiei Radio Impuls și este pregătit să aducă voia bună în radiourile tuturor românilor.

Cu ce gânduri pornește în aventura ”Brigada Devreme”, dar și cum se înțelege cu Ramona Dumitrescu și Andrei Tudorache, ne spune chiar el:

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii

Citește și: Unii angajați pot intra în posesia sumei de 500 de lei! Află care sunt criteriile pentru acest ajutor de la stat

 Cum ți-ai descoperit pasiunea pentru radio?

Ascult radio de când mă știu, dar îmi aduc aminte că imediat după Revoluția din 1989 au apărut radiourile private. Ceva, ceva mi-a atras atenția, nu știu dacă "muzica aia nouă" sau entuziasmul celor de la microfon, dar pe la 13 ani am știut cumva că îmi doresc să lucrez la radio. Așa că îmi puneam muzică la pick-up și vorbeam "ca la radio".

Apoi am început să particip la tot felul de emisiuni de la radiourile locale din Iași și abia în 1994, după ce am trecut prin schimbarea de voce, am fost acceptat ca DJ de radio.

Cu ce gânduri pornești la drum în proiectul "Brigada Devreme"?

Cu gândul că într-o zi vom fi cei mai buni. Ne place ce facem, entuziasm avem, tineri suntem, mai ales colegii mei, așa că e doar o chestiune de timp să ne atingem obiectivul.

Apropo de colegi, am alături doi oameni foarte entuziaști. Ramona e plină de viață și de idei. Ne-ar trebui şase ore de emisiune pe zi, nu trei, iar Andrei e foarte haios! Ne-am legat foarte repede la “Brigada devreme”.

Dacă ar fi ca oamenii să te recunoască după o melodie, care ar fi aceea?

SNAP!- “The Power”