O boală contagioasă cunoscută a lovit România! Medicii au declarat epidemie

Autor: Diana Ghita
Actualizat: 19 mar 2025, 15:47

În România, numărul cazurilor de rujeolă a crescut alarmant, iar țara ocupă primul loc în Europa la numărul de îmbolnăviri.

Potrivit specialiștilor, principala cauză a acestei epidemii de rujeolă o reprezintă rata scăzută de vaccinare, tendință care s-a accentuat după pandemie.

Care sunt județele cu cele mai multe cazuri de rujeolă

Suceava se află printre județele cu cele mai multe îmbolnăviri, fiind o zonă unde mulți părinți refuză vaccinarea copiilor.

„În judeţul Suceava, în anul 2025 au intrat în supraveghere până acum 224 de cazuri de rujeolă. Cele mai multe se înregistrează în mediul urban”, a spus Daniela Odeh, director DSP

Suceava, citată de observatornews.ro.

În ciuda faptului că vaccinul împotriva rujeolei este inclus în schema națională, tot mai multe persoane aleg să nu își imunizeze copiii, ceea ce a favorizat răspândirea rapidă a virusului. Bucureștiul se confruntă, de asemenea, cu un număr ridicat de cazuri.

„Nu sunt de acord cu vaccinurile pentru că sunt o prostie, practic. Mi-am pierdut încrederea în vaccin”, a declarat un cetățean, potrivit sursei citate.

Medicii subliniază că rujeola este extrem de contagioasă și poate avea complicații grave, în special în cazul copiilor mici și al persoanelor cu un sistem imunitar slăbit. Simptomele inițiale sunt asemănătoare unei răceli, însă, după câteva zile, apare o erupție cutanată caracteristică bolii.

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii

Citește și: Eleganță fără efort: Noua colecție Tommy Hilfiger care redefinește rafinamentul modern

„Se transmite extrem de uşor! Este printre bolile virale care sunt extrem de contagioase, se transmit pe cale respiratorie. E clar că dacă la o şcoală sau o grădiniţă un copil are rujeolă va transmite şi la ceilalţi”, a transmis managerul spitalului Matei Balş, Adrian Marinescu.

Citește și: Alertă epidemiologica de Rujeolă în România: Au fost înregistrate peste 580 de cazuri noi de rujeolă și 19 decese

România este lider european la numărul de cazuri de rujeolă

În ultimul an, România a înregistrat aproximativ 30.000 de cazuri de rujeolă, ceea ce reprezintă peste 70% din totalul îmbolnăvirilor din Europa. UNICEF atrage atenția asupra pericolelor acestei epidemii și subliniază necesitatea unor măsuri urgente pentru a crește rata vaccinării.

„Rujeola este una dintre cele mai contagioase boli din lume şi este o ameninţare în creşterea care nu cunoaşte graniţe.

Şi anume doar ratele imunităţii la nivel naţional sau local ne dau unele alarme că acesta este la un nivel scăzut”, argumentează Alexei Ceban, specialist în imunizare, potrivit sursei citate.

Citește și: Tragedie în București: Un bebeluș de 10 luni a murit de rujeolă! Epidemia continuă să facă victime

Din păcate, rujeola nu este o boală lipsită de consecințe grave.

În 2023, 21 de persoane au murit din cauza complicațiilor provocate de virus, inclusiv un bebeluș de doar 10 luni. Medicii avertizează că, dacă această tendință continuă, situația ar putea deveni și mai critică în anii următori.