Regiunile au fost plasate sub cod roșu de ploi torențiale și riscuri de inundații. În fața acestei catastrofe naturale, autoritățile au decis să închidă școlile și să recomande cetățenilor să rămână în case pentru a evita orice pericol.
Furtunile au făcut prăpăd în Grecia
Paros, faimoasă pentru peisajele sale idilice, arată acum ca un câmp de luptă. Străzile au fost transformate în râuri, iar numeroase vehicule au fost înghițite de ape. Viceprimarul insulei, Anastasios Kasapidis, a declarat, potrivit observatornews.ro: „Este prea multă apă și prea multe distrugeri. Toate drumurile sunt blocate, este mult noroi și moloz, iar mașinile au fost pur și simplu luate de ape.”
Autoritățile se află într-o luptă disperată pentru a face față situației. Apelurile la serviciul de urgență 112 sunt aproape imposibil de gestionat, iar salvatorii le cer locuitorilor și turiștilor să rămână în siguranță, în adăposturi.
În doar 24 de ore, ploaia a acumulat cantitatea de precipitații ce ar fi trebuit să cadă într-o lună întreagă, iar în unele zone, apa a depășit un metru înălțime.
Doi oameni au fost salvați de pompieri, în extremis, în timp ce autoritățile locale au cerut ajutor guvernamental din Atena pentru a face față calamității, notează sursa menționată anterior.Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii
În paralel, insula Mykonos, una dintre cele mai cunoscute locații ale celebrităților internaționale, nu a scăpat de furia naturii. Codul roșu pentru inundații și ploi torențiale a fost activat și aici, iar riscurile de alunecări de teren sunt la cele mai înalte niveluri.
O altă tragedie s-a desfășurat pe insula Rodos, unde o tornadă a devastat totul în calea sa. Copaci doborâți, geamuri sparte și străzi pline de ghivece cu flori care au căzut de la balcoane au devenit imaginea apocaliptică a insulei. Ca măsură de siguranță, toate școlile din zona Mării Egee au fost închise pentru a proteja elevii.
MAE a emis o alertă de călătorie
Ministerul Afacerilor Externe al României a emis o alertă de călătorie pentru toți cei care intenționează să se deplaseze în Grecia, având în vedere prognoza meteorologică severă. Potrivit Serviciului de Meteorologie elen (EMY), ploi torențiale, vânturi puternice și căderi de grindină vor afecta o serie de zone din Grecia, inclusiv insulele Ciclade, insula Evia, Creta și insulele Dodecaneze, până miercuri, 2 aprilie 2025.
Citește și: Spania lovită de un nou val de furtuni severe! Mai multe orașe au fost acoperite de grindină
Cetățenii români care se află sau intenționează să călătorească în aceste zone sunt sfătuiți să se informeze constant despre evoluția vremii pe site-ul EMY[ https://www.emy.gr/en?area=forecast]. De asemenea, autoritățile române sunt pregătite să ofere asistență consulară celor aflați în dificultate. Ambasa României la Atena și Consulatul General al României la Salonic sunt disponibile pentru a oferi suport 24/7 la numerele de telefon: +30 210 6728875 și +30 2310 340088.