Accident rutier pe autostrada A1 București-Pitești! O mașină s-a răsturnat pe sensul de mers spre Capitală. Traficul a fost blocat

Autor: Diana Bostan
Actualizat: 08 apr 2025, 11:14

Un accident rutier s-a produs pe A1.

Sursa: Facebook

Un accident grav a avut loc în această dimineață pe autostrada A1 București-Pitești, pe sensul de mers spre Capitală, în zona localității Ciorogârla, județul Ilfov.

Incidentul, care a implicat trei autoturisme, a avut loc în jurul orei 08:20, iar în urma coliziunii o mașină s-a răsturnat, provocând o victimă.

Citește și: Patru tineri și-au pierdut viața într-un accident, în Italia! Una dintre victime, o adolescentă în vârstă de doar 16 ani, își sărbătoarea ziua de naștere chiar în acea zi

Un accident rutier s-a petrecut pe A1

Conform autorităților, accidentul a avut loc la kilometrul 14+500 pe A1, iar în urma impactului, o persoană a fost rănită. Echipajele de intervenție au ajuns rapid la fața locului, inclusiv un elicopter SMURD, pentru a transporta victimele, iar persoana rănită a fost evaluată medical la fața locului.

Din cauza acestui accident, traficul rutier a fost complet oprit pe banda 2 și banda de urgență, pe sensul de mers spre București.

Șoferii sunt nevoiți să se deplaseze cu viteză redusă pe banda 1, iar autoritățile estimează că circulația va fi reluată în aproximativ 30-45 de minute.

Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12

Citește și: Femeile care au devenit mame, riscă să piardă indemnizația pentru creșterea copilului! Află în ce stadiu este acest aspect, în 2025

Citește și: Trei morți după ce un microbuz și un camion s-au ciocnit violent în județul Cluj! Medicii nu au mai putut face nimic pentru victimele încarcerate

„Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe autostrada A1 București-Pitești, la kilometrul 14+500 de metri, pe sensul de mers spre Capitală, în zona localității Ciorogârla, județul Ilfov, a avut loc o coliziune în care au fost implicate trei autoturisme, soldată cu rănirea unei persoane, ce este în evaluare medicală la fața locului.”

, informează Poliția Română.

Traficul în zonă a fost blocat

De asemenea, șoferii sunt sfătuiți să evite zona respectivă și să caute rute alternative, pentru a preveni formarea unor ambuteiaje în trafic. Circumstanțele exacte ale accidentului sunt încă în investigare, iar poliția va stabili detaliile incidentului în urma cercetărilor.

Citește și: Accident mortal la intrarea în Timișoara! Un șofer de 58 de ani a pierdut controlul volanului și a intrat pe contrasens

Accidentul a afectat grav circulația în această zonă frecvent tranzitată, iar autoritățile lucrează pentru degajarea rapidă a drumului și restabilirea condițiilor normale de trafic.