Percea Mondialu s-a remarcat printr-o conduită demnă și o vioară care părea să-i vorbească în locul cuvintelor. A fost genul de om care nu ridica vocea, nu alerga după faimă și nu căuta să se afirme prin defăimarea colegilor. Dimpotrivă, a preferat să-și lase arcușul să rostească ce gândea și să dea sfaturi sincere, scrie Redacția.ro.
Cine a fost Percea Mondialu
Cei care au împărțit scena cu regretatul lăutar își amintesc același gest definitoriu: o mână caldă pe umăr și un zâmbet molipsitor. Percea nu făcea diferențe între artiștii cu experiență și cei aflați la început de drum. Se adresa tuturor cu același respect. Îi asculta pe toți, fără să privească de sus. Pentru mulți, el a fost exemplul viu de modestie și rafinament artistic.
Porecla „Mondialu” i s-a potrivit ca o mănușă. Muzica lui avea ceva universal, care depășea granițele geografice și culturale. Oriunde cânta, crea un spațiu de emoție autentică. Vioara lui nu producea doar sunete, ci trăiri. În seri în care glasurile se loveau și orgoliile se încordau, el răspundea cu liniște și armonie. Fiecare notă părea o confesiune. Fiecare piesă, o mărturie nevorbită, dar simțită de toți cei prezenți.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii
Citește și: Întârzie pensia pentru luna mai? La ce să se aștepte pensionarii, de această dată
Ce spun apropiații, după moartea lui Percea Mondialu
Repertoriul său, cu rădăcini adânc înfipte în folclorul oltenesc, aducea vibrații care depășeau specificul regional. Ascultătorii simțeau fiorii unei muzici sincere, care nu căuta efecte, ci adevăr. Percea nu impresiona prin virtuozitate de fațadă, ci prin esență. Cei mai tineri îl priveau cu admirație, iar el le transmitea mesaje simple, dar pline de sens: „Ascultă, nu copia.
Nu și-a dorit niciodată să-i domine sau să-i critice. A fost un mentor care a preferat să ridice, nu să doboare. Într-un mediu unde adesea invidia umbrește solidaritatea, Percea a demonstrat că se poate trăi și cânta frumos, fără ranchiună. Nu-l interesa cine avea mai multe spectacole sau cine era mai căutat de public. Pentru el, conta ca fiecare să cânte curat și cu inimă.
Nimeni nu-l putea acuza vreodată că ar fi vorbit urât despre un coleg. Dacă cineva greșea, Percea oferea o vorbă de încurajare. Dacă cineva reușea, nu-i era greu să recunoască meritul: „Bravo, frate, ai cântat frumos!” – și o spunea fără urmă de invidie sau formalitate, mai relatează sursa citată.
Anunțul dispariției sale a căzut ca un trăsnet peste întreaga comunitate artistică. Rețelele sociale s-au umplut de mesaje de doliu. Lăutarii, indiferent de vârstă sau notorietate, și-au exprimat regretul în mod sincer: „Nu pot să cred ce se întâmplă…”/ „Dumnezeu să-l odihnească, că prea a fost om bun…”/ „Odihnă veșnică, maestrul muzicii oltenești…”.
