În mașina lui Vali se afla și mama sa, martoră directă a tragicului eveniment. Femeia, pasageră în dreapta, a scăpat cu viață ca printr-un miracol, însă a fost nevoită să asiste neputincioasă la ultimele clipe ale fiului ei. În stare de șoc, a reușit totuși să ofere primele mărturii despre accident și despre ultimele secunde înainte de impact.
Mama lui Vali, martoră a accidentului în care fiul său și o tânără însărcinată și-au pierdut viața
Conform imaginilor surprinse de camerele de supraveghere din zonă, Nicoleta, care avea semnul de începător în parbriz, a trecut cu viteză foarte mare prin aceeași zonă de mai multe ori în intervalul scurt dinaintea accidentului. La un moment dat, a trecut cu viteză excesivă peste o cale ferată, fără să încetinească sau să se asigure, moment în care mașina aproape s-a desprins de la sol.
La scurt timp, pe o porțiune dreaptă de drum, autoturismul condus de tânără a intrat inexplicabil pe contrasens și a lovit frontal mașina condusă de Vali, care tocmai traversase aceeași cale ferată, dar cu viteză redusă. Impactul a fost atât de puternic, încât mașina Nicoletei a fost proiectată pe o distanță de peste 100 de metri și s-a oprit într-un stâlp. Ambii șoferi au murit pe loc.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
„A intrat pe contrasens şi ne-a lovit pe noi şi de acolo nu mai ştiu. Venea la biserică cu mine. Era în altar. Îmi pare rău de el...e sufletul meu. Mi-a murit în ochii mei. L-am văzut cum şi-a dat suflarea. A tras dreapta. Dacă nu trăgea dreapta, muream şi eu cu el. M-a salvat pe mine", spune mama şoferului, potrivit Observator.
Nicoleta avea o fetiță de patru ani
Echipajele de salvare, inclusiv un elicopter SMURD, au ajuns rapid la fața locului și au început manevrele de resuscitare, dar eforturile au fost zadarnice.
Ambii șoferi erau localnici, cunoscuți și apreciați. Durerea e cu atât mai mare cu cât cei rămași în urmă – o mamă care și-a pierdut fiul, un soț care și-a pierdut soția și copilul nenăscut, și o fetiță fără mamă – trebuie acum să găsească puterea de a merge mai departe.