O femeie de 29 de ani a murit în urma unei ședințe de crioterapie. În ce constă această procedură

Autor: Laura Macovei

O ședință de crioterapie desfășurată într-o sală de sport din Paris s-a transformat într-o tragedie, după ce o femeie de 29 de ani a murit, iar o alta, de 34 de ani, a ajuns în stare critică la spital.

Tragedia a avut loc în urma unei scurgeri de azot în camera unde se efectua procedura, potrivit autorităților franceze, citate de The Guardian

Citește și: O tânără studentă de 22 de ani, din Bistrița, a murit în timp ce se afla în ciubăr, chiar de ziua ei

O femeie de 29 de ani a murit în urma unei ședințe de crioterapie

Femeia decedată, angajată a centrului sportiv, a murit în urma asfixierii cauzate de gazul incolor și inodor folosit în crioterapie. Azotul este utilizat pentru a genera temperaturi extreme, între -110 și -140 de grade Celsius, în cadrul tratamentelor menite să reducă inflamațiile, durerile musculare și să îmbunătățească circulația. Reparații fuseseră efectuate în zona respectivă chiar în ziua tragediei, au precizat surse apropiate anchetei.

A doua victimă a fost găsită în stop cardiorespirator de echipele de intervenție, care au ajuns la fața locului înainte de ora 18:30.

Trei persoane care au încercat să acorde primul ajutor celor două femei au fost transportate și ele la spital, suferind, cel mai probabil, din cauza inhalării gazului. De asemenea, aproximativ 150 de persoane au fost evacuate din clădire.

Parchetul din Paris a anunțat deschiderea unei anchete pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs incidentul.

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii

Citește și: Cât mai durează până când recalcularea pensiilor se încheie? Președintele Casei Naționale de Pensii Publice a anunțat

„Vor fi efectuate o autopsie și o analiză toxicologică pentru a determina cauza exactă a morții”, a spus un purtător de cuvânt, conform sursei citate.

În ce constă crioterapia

Crioterapia este o metodă tot mai utilizată, în special de sportivii de performanță, datorită efectelor benefice asupra refacerii musculare. Totuși, specialiștii atrag atenția asupra riscurilor.

În 2018, Asociația Europeană a Gazelor Industriale avertiza asupra pericolului folosirii azotului lichid și gazos în astfel de proceduri, subliniind riscul real de asfixiere și necesitatea monitorizării stricte a pacienților.

Citește și: Descoperire tragică în Capitală! Doi pensionari au fost găsiți fără viață, după ce ar fi încercat să se încălzească folosind gazele de la aragaz

Tragedii similare au mai avut loc în trecut: în 2015, o tânără de 24 de ani a fost găsită moartă într-o cameră de crioterapie dintr-un spa din Las Vegas, după ce intrase acolo singură, în

afara orelor de program.

 

 


libertatea.ro Dezastrul de la Zărnești, cu 35 de morți: „Erau rași 35 de km de pe fața pământului!” Comuniștii au încercat să-l mușamalizeze

În urmă cu aproape 42 de ani la Uzina „6 Martie” din Zărnești avea loc o tragedie în urma căreia 35 de oameni și-au pierdut viața și alte câteva sute au fost rănite. În spatele birourilor și secțiilor unde se fabricau bicicletele Pegas și motoretele Mobra, la mică distanță, se realiza armament de război, care era depozitat în buncărele din dealurile Muscelului.