Potrivit colegilor din cadrul Salvamont Brașov, Mihai Marina a ieșit din comă, însă se află încă sub efectul unei analgosedări, fiind ținut sub observație atentă de echipa medicală care îi urmărește evoluția, scrie Bună Ziua Brașov.
Ce urmează pentru șeful Salvamont Predeal, după ce a ieșit din comă
Potrivit sursei citate, șeful Salvamont Predeal urmează să fie supus unei serii de intervenții chirurgicale pentru refacerea mandibulei, iar investigațiile neurologice suplimentare sunt necesare pentru o evaluare completă a leziunilor suferite în urma atacului.
Incidentul s-a produs în seara de 30 martie, în jurul orei 20:00, pe o stradă din Predeal. În momentul în care se întorcea spre locuință, Mihai Marina a fost atacat de o ursoaică. Loviturile primite i-au provocat leziuni grave la nivelul capului. Bărbatul a fost găsit inconștient și a necesitat manevre de resuscitare.
După identificarea ursoaicei implicate în atac, autoritățile au decis împușcarea acesteia în zona în care s-a produs incidentul. Cei doi pui ai animalului au fost tranchilizați, echipați cu cipuri de identificare și relocați într-un alt areal, măsurile fiind adoptate de instituțiile cu competență în gestionarea faunei sălbatice.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
Citește și: Întârzie pensia pentru luna mai? La ce să se aștepte pensionarii, de această dată
Ce s-a întâmplat după ce ursoaica a fost împușcată
După intervenția autorităților, Serviciul Public Județean Salvamont – Salvaspeo Brașov a semnalat o situație îngrijorătoare: dispeceratul a fost asaltat de apeluri și mesaje care conțin acuzații dure, amenințări și insulte, unele dintre ele fiind adresate chiar echipei Salvamont.
Într-o postare pe Facebook, salvatorii montani au transmis că aceste reacții nu doar că afectează moralul celor implicați direct în operațiunile de salvare, dar pun în pericol și activitatea operativă.
„În aceste condiții, ne întrebăm dacă alternativele propuse de unii ar fi presupus ignorarea unui pericol iminent pentru oameni? Să fie pusă în pericol și viața altor persoane pentru a evita măsurile de siguranță asumate de autoritățile competente? Este vital ca discuțiile publice să fie bazate pe realități, nu pe impulsuri emoționale, acuzații sau dezinformare. În urma incidentului, un salvator montan se află în stare gravă! Nu este o opinie, ci o realitate cruntă, care ar trebui să trezească empatie, nu ură”, se arată într-o postare publicată pe Facebook de Salvamont Brașov.