Ulterior Elina Svitolina a revenit asupra deciziei și a acceptat să joace împotriva Anastasiei Potapova, punând însă condiția ca tenismena să nu joace sub drapelul rus.
"Sunt străină de politică, dar sunt împotriva durerii, a lacrimilor și a războiului. Pacea unește lumea, iar copiii trebuie să poată să viseze în continuare", a spus Anastasia Potapova, afirmându-și clar dorința ca războiul din Ucraina să se încheie.
Elina Svitolina a învins-o clar pe Anastasia Potapova în primul tur al turneului de la Monterrey (Mexic), iar la finalul meciului, cu lacrimi în ochi, a anunțat că toate câștigurile pe care le va obține la turneul respectiv vor fi donate armatei ucrainene, care se luptă eroic să facă fața asaltului uneia dintre cele mai puternice armate din lume, cea rusă.
"Mă bucur că am revenit pe acest teren, am amintiri plăcute, am câștigat turneul acum 2 ani.
Azi a fost un meci special pentru mine. Nu sunt într-o dispoziție foarte bună, dar mă bucur că sunt aici în fața voastră și că pot juca tenis. Am fost concentrată încă de la început. Am vrut să fiu pregătită pentru orice, m-am mișcat bine, am servit bine.
Toți banii pe care îi voi câștiga aici vor merge la armata ucraineană. Vă mulțumesc pentru susținere!", a spus Svitolina, printre lacrimi, potrivit digisport.ro.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
Rublev și Medvedev cer și ei încheierea războiului
Numărul 1 mondial, Daniil Medvedev, a cerut încheierea războiului, la fel ca un alt jucător de tenis rus Andrey Rublev.
„Fiind jucător de tenis, vreau să promovez pacea în întreaga lume. Jucăm în atât de multe țări diferite. Am fost în atât de multe țări diferite ca juniori și ca profesionist.
Nu este ușor să auzi toate aceste știri. Sunt doar pentru pace. În acest moment, înțelegi că tenisul uneori nu este atât de important", a spus Daniil Medvedev în Mexic.
Andrey Rublev a pledat și el pentru pace, scriind la finalul unui meci disputat în Mexic "No war please" (n.r.: Fără război vă rog).