În ediția de marți a emisiunii matrimoniale „ Casa iubirii ”, prezentată de Andreea Mantea și difuzată exclusiv la Kanal D, Rebecca recunoaște că este atrasă de anumite caracteristici ale lui Casian.
Rebecca recunoaște că este atrasă de Casian
În episodul de mâine, 13 august 2024, Casian își face prezentarea și în fața băieților, acolo unde repetă ceea ce a repetat și în casa fetelor, și anume faptul că este atras de feminitate și nu îi place drama din partea nimănui.
Întrebata de Patrick dacă îl place pe Casian la prima vedere, Rebecca nu ezită să recunoască ce impresie bună i-a lăsat noul concurent. Bruneta recunoaște că-i plac principiile lui Casian și modul în care se exprimă.
„Îmi place foarte mult cum vorbești, cum pui problema, cum îmi răspunzi și ce emani tu”, spune Rebecca.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
Afirmațiile pe care le face Rebecca sunt auzite și de Antoni, fostul ei iubit, motiv pentru care băieții din casă îl întreabă dacă este deranjat de ce aude, ba chiar îl încurajează și îi spun că și ei ar fi deranjați să audă aceste vorbe din gura fetei de care tocmai s-au despărțit.
Cu toate că deranjul este evident pe chipul lui Antoni, tânărul susține clar și răspicat că nu-l deranjează interacțiunea pe care Rebecca o are cu Casian, asta pentru că nu-și dorește o împăcare cu fosta lui iubită.
Ce se întâmplă mai departe aflați marți, 13 august 2024, într-un nou episod din „Casa iubirii”, de la 10:00 și 16:30, doar la Kanal D!