Începând cu luna septembrie 2024, toate pensiile din România vor fi recalculate în conformitate cu noua lege a pensiilor, pentru a elimina inechitățile din sistem și pentru a asigura un tratament echitabil pentru toți pensionarii. Această recalculare este prevăzută de Legea nr. 360/2023 și va afecta toate pensiile aflate în plată, beneficiarii fiind notificați cu privire la noul cuantum al indemnizațiilor.
Cum se va acorda recalcularea
Conform noii legi, pensia pentru limită de vârstă se va acorda la împlinirea vârstei standard de pensionare, cu condiția realizării unui stagiu de cotizare contributiv de minimum 15 ani. La calculul acestui stagiu nu se vor lua în considerare perioadele asimilate precum studiile superioare, stagiul militar sau perioadele necontributive anterioare datei de 1 aprilie 2001.
Aceeași condiție de stagiu de cotizare se aplică și pentru pensiile anticipate, care necesită un stagiu de cotizare contributiv de 35 de ani.
Un aspect important al noii legi este că niciun pensionar nu va primi o pensie mai mică după recalculare. În cazul în care recalcularea rezultă într-un cuantum mai mic decât cel aflat în plată, se va păstra pensia actuală până când majorarea punctului de referință va duce la un cuantum mai mare.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
Citește și: Românii urmează să fie notificați prin SMS când le va expira buletinul: Proiectul de lege a trecut de Senat
Beneficii pentru pensionari din luna septembrie
De asemenea, femeile care au născut și crescut copii până la vârsta de 16 ani vor beneficia de o reducere a vârstei standard de pensionare, această reducere aplicându-se și pentru copiii adoptați și crescuți timp de cel puțin 13 ani. Pentru fiecare an realizat peste stagiul de cotizare contributiv de 25 de ani, se vor acorda puncte suplimentare care vor stimula prelungirea vieții profesionale.
Cuantumul pensiei va fi determinat prin înmulțirea numărului total de puncte realizat de asigurat cu valoarea punctului de referință, care va fi de 81 de lei de la 1 septembrie 2024. De asemenea, pentru stagiile de cotizare de peste 25 de ani, se vor adăuga puncte de stabilitate: 0,50 puncte pentru fiecare an realizat peste 25 de ani, 0,75 puncte pentru fiecare an realizat peste 30 de ani și un punct pentru fiecare an realizat peste 35 de ani.
Președintele Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), Daniel Baciu, a oferit un exemplu de calcul pentru a ilustra cum vor crește pensiile în urma recalculării. Pentru un pensionar cu 36 de ani de contributivitate, pensia va crește semnificativ. Acest pensionar a acumulat 40,17296 puncte contributive, la care se adaugă 9,5 puncte de stabilitate, rezultând un total de 49,67296 puncte. Începând cu 1 septembrie 2024, acest număr total de puncte, înmulțit cu valoarea punctului de referință de 81 de lei, va duce la o pensie de 4.024 de lei, față de pensia actuală de 2.634 de lei, reprezentând o creștere de 65%.