Primele adeverințe cu noile valori ale pensiilor au fost trimise la Poşta Română, dar acestea vor ajunge la destinatari peste aproximativ o lună. Conform autorităților, peste 3 milioane de pensionari vor beneficia de creșteri ale veniturilor de la data de 1 septembrie.
Când ajung deciziile de recalculare la pensionari
Deciziile de recalculare includ informații esențiale, precum datele de identificare ale pensionarilor, detalii despre stagiul de cotizare și categoria de pensie.
„ Ca și element de noutate la litera C avem numărul punctelor de stabilitate care se acordă pentru pensionarii care au stagiu contributiv de peste 25 de ani. Urmează informații cu privire la valoarea punctului de referință, care va fi 81 lei.
Noua Lege a Pensiilor introduce o formulă de calcul bazată pe durata contribuției, ceea ce poate duce la majorări semnificative, de până la 80%. De exemplu, un pensionar care a lucrat 35 de ani ca vânzător pe salariul minim pe economie și care în prezent primește indemnizația minimă de 1.281 lei va beneficia de o creștere de aproape 700 de lei, potrivit Ministerului Muncii. Totuși, mulți pensionari nu se așteaptă la astfel de creșteri semnificative.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
Pensiile vor fi recalculate pe două etape
În cazul în care recalcularea ar duce la o pensie mai mică, beneficiarii vor păstra actualul nivel al venitului. La începutul lunii septembrie va începe a doua etapă de recalculare, care va include și sporurile, primele, bonusurile și orele suplimentare, cu condiția ca pensionarii să prezinte adeverințe de la fostul loc de muncă.
Aceste documente pot fi obținute de la Arhivele Naționale sau, în cazul în care compania s-a desființat, de la firme private care au preluat arhivele de personal. A doua etapă a recalculării pensiilor este programată să se finalizeze până la 31 martie 2025.
„Și aici vine Guvernul și finanțează, împrumutându-se. În momentul în care decrețeii se vor pensiona, atunci chiar va avea o mare problemă sistemul public de pensii", a transmis Adrian Codîrlaşu,vicepreşedinte CFA, potrivit sursei citate.