Refuzurile pe care Dana Săvuică le-a oferit bărbaților care îi făceau avansuri i-au adus diverse amenințări: „Unele uși mi s-au închis din cauza unor persoane care îmi doreau răul”. Cum s-au răzbunat bărbații refuzați pe fostul model

Autor: Andreea Buinoschi

Dana Săvuică, deși era admirată și dorită, nu a dat curs avansurilor care i se tot făceau chiar și din partea unor nume grele din România. Acest lucru a dus la unele răzbunări din partea persoanelor cu pricina, dar fostul model nu s-a confruntat cu probleme ce nu au putut fi rezolvate.

Dana Săvuică a fost apreciată de foarte multe persoane pentru frumusețea ei și din ce în ce mai mulți bărbați au început să și-o dorească, imediat ce a devenit cunoscută prin intermediul show-urilor de modă la care participa. Cu toate că era prezentată ca o femeie inteligentă și dintr-o familie aleasă, avansurile din partea unor bărbați cu renume nu se opreau.

Refuzurile oferite de Dana Săvuică au dus la amenințări

Bărbații care îi făceau fel de fel de avansuri nu au impresionat-o, ba chiar au lăsat-o rece și se alegeau cu un refuz vehement din partea ei. Acest lucru nu le făcea plăcere și, în anumite situații, ajungea chiar să fie amenințată, deoarece nu le-a spus „da” atunci când ei au vrut, dar niciodată lucrurile nu au degenerat foarte tare.

„Habar n-am (n.r. cum s-au răsturnat bărbații pe care i-a refuzat).

Eu merg pe principiul că, dacă o ușă se închide, se deschide alta. Dacă unele uși mi s-au închis din cauza unor persoane care îmi doreau răul sau care considerau refuzul meu ca fiind ceva imposibil de digerat, aceea a fost problema lor, nu a fost problema mea.

Eu devenisem o femeie foarte puternică și sigură pe ea și mi-am dat seama și toată școala m-a format în stilul acesta.

Mi-am dat seama că, dacă nu am loc undeva, am loc în altă parte. 

Citește și: Dana Săvuică – biografia unei personalități TV care a inspirat generații întregi. De la o copilărie modestă la succesul înfloritor din televiziune

Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Au fost, într-adevăr, unele persoane care m-au împins de la spate, mi-au oferit ocazia să arăt cine sunt eu și ce pot să fac și sunt altele care, într-adevăr, auzeam că «știe... de la cutărescu ți se trage». Am zis «OK». Este problema lui, nu este a mea”, a povestit Dana Săvuică, în emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai”.

La urechile Danei Săvuică au ajuns lucruri neadevărate

Deși nu i s-a întâmplat nimic serios în urma amenințărilor pe care le primea, Dana Săvuică a fost pusă, de câteva ori, în situația de a auzi despre ea lucruri neadevărate. Chiar și așa, fostul fotomodel nu a reacționat de fiecare dată, preferând să își vadă de treabă și să se bucure de ușile pe care viața i le deschide.

Citește și: Dana Săvuică, dezvăluiri inedite din călătorii la Dimineața cu noi! “Abia aștept să văd Cuba! Mă cheamă!”

„Nu s-au spus prea multe lucruri urâte. Presa a fost chiar foarte blândă cu mine și oamenii din jurul meu cred că m-au respectat de fiecare dată. Poate că nu m-au plăcut mulți dintre ei, dar m-au respectat și asta tot datorită educației și familiei mele. Au fost și multe neadevăruri. La unele am răspuns, la altele am refuzat să răspund, pentru că mi s-a părut de prisos”, a mai spus aceasta.