Dana Săvuică a fost apreciată de foarte multe persoane pentru frumusețea ei și din ce în ce mai mulți bărbați au început să și-o dorească, imediat ce a devenit cunoscută prin intermediul show-urilor de modă la care participa. Cu toate că era prezentată ca o femeie inteligentă și dintr-o familie aleasă, avansurile din partea unor bărbați cu renume nu se opreau.
Refuzurile oferite de Dana Săvuică au dus la amenințări
Bărbații care îi făceau fel de fel de avansuri nu au impresionat-o, ba chiar au lăsat-o rece și se alegeau cu un refuz vehement din partea ei. Acest lucru nu le făcea plăcere și, în anumite situații, ajungea chiar să fie amenințată, deoarece nu le-a spus „da” atunci când ei au vrut, dar niciodată lucrurile nu au degenerat foarte tare.
„Habar n-am (n.r. cum s-au răsturnat bărbații pe care i-a refuzat).
Eu devenisem o femeie foarte puternică și sigură pe ea și mi-am dat seama și toată școala m-a format în stilul acesta.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii
Au fost, într-adevăr, unele persoane care m-au împins de la spate, mi-au oferit ocazia să arăt cine sunt eu și ce pot să fac și sunt altele care, într-adevăr, auzeam că «știe... de la cutărescu ți se trage». Am zis «OK». Este problema lui, nu este a mea”, a povestit Dana Săvuică, în emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai”.
La urechile Danei Săvuică au ajuns lucruri neadevărate
Deși nu i s-a întâmplat nimic serios în urma amenințărilor pe care le primea, Dana Săvuică a fost pusă, de câteva ori, în situația de a auzi despre ea lucruri neadevărate. Chiar și așa, fostul fotomodel nu a reacționat de fiecare dată, preferând să își vadă de treabă și să se bucure de ușile pe care viața i le deschide.
Citește și: Dana Săvuică, dezvăluiri inedite din călătorii la Dimineața cu noi! “Abia aștept să văd Cuba! Mă cheamă!”
„Nu s-au spus prea multe lucruri urâte. Presa a fost chiar foarte blândă cu mine și oamenii din jurul meu cred că m-au respectat de fiecare dată. Poate că nu m-au plăcut mulți dintre ei, dar m-au respectat și asta tot datorită educației și familiei mele. Au fost și multe neadevăruri. La unele am răspuns, la altele am refuzat să răspund, pentru că mi s-a părut de prisos”, a mai spus aceasta.