Regula strictă pe care invitații vor trebui să o respecte la nunta artistei Maria Constantin și a lui Robert Stoica: „Toată lumea trebuie”

Autor: Andreea Buinoschi

Momentul în care Maria Constantin și Robert Stoica vor ajunge în fața altarului este foarte aproape, iar nunta se va desfășura la câteva zile distanță de cununia civilă. Cei doi nu vor să audă de tradiții și, mai mult decât atât, le-au cerut invitaților să respecte o regulă importantă.

Maria Constantin și Robert Stoica urmează să facă pasul cel mare în mai puțin de două luni, nunta fiind la doar câțiva pași distanță. Pe data de 4 august, aceștia vor deveni, oficial, o familie, iar pregătirile sunt aproape gata.

Maria Constantin și Robert Stoica fac nunta în luna august

Cei doi nu sunt deloc emoționați și au ținut să menționeze acest lucru, iar singurele sentimente pe care le au sunt de nerăbdare și de încântare.

Cu toate acestea, sunt siguri să emoțiile le vor da bătăi de cap aproape de marele eveniment.

„Am aranjat majoritatea lucrurilor și, cumva, va fi mai multă petrecere. De fapt, așa am și gândit-o. Va fi white party (n.r. petrecere albă), toată lumea trebuie să fie îmbrăcată în alb, va fi afară evenimentul, deci nu vor trebui să se îmbrace în rochii de seară, cu trenă, bărbații la costum, cu cravată, să fie strânși la gât”, a mărturisit Maria Constantin, în cadrul emisiunii ”Teo Show”.

Citește și: Cum arată fiul din prima căsătorie al Mariei Constantin. Imaginea rară cu micuțul artistei

Rochia a fost aleasă de artistă, dar a cerut și sfatul partenerului, iar cum arată va descoperi în ziua marelui eveniment. „Cumva, rochia este destul de simplă, dar, în același timp, are, cumva, și un aer din ăla boem, așa. E ceva ce chiar mă repreintă”, a mai spus artista.

Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Maria Constantin și Robert Stoica nu vor avea tradiții la nuntă

Maria Constantin și iubitul ei nici nu au vrut să audă de tradițiile practicate la nuntă, ci vor doar să se distreze și să se simtă bine. Aceștia au invitat persoanele alături de care s-au simțit cel mai bine și cu care au petrecut mai mult timp, vrând ca totul să fie la superlativ din toate punctele de vedere, dar și cât mai relaxat.

„Cumva, este o nuntă atipică. Este o petrecere la care sunt invitați toți prietenii lângă care ne-am simțit noi foarte bine, pe care i-am frecventat în ultima perioadă și, atunci, cumva, este o petrecere, dar nu cu tradiții.

Cântând la atâtea nunți, am testat lucrurile astea. Înseamnă oboseală foarte mare și, atunci, am gândit-o ca pe o petrecere. Noi o să facem cununia religioasă în cu totul altă zi, pentru că, atunci, este în postul Sfintei Mării și vinerea și, de asta, nu vreau să ținem niciun fel de tradiție.

Citește și: Prin ce dramă a trecut Maria Constantin: „Eram și mult prea copilă atunci. Eu trăiam în lumea mea”. În ce măsură i-au influențat acestea cariera

Este moment, un eveniment care să marcheze relația noastră, atâta tot. În rest, nu ne-am gândit la tradiții, la furat mireasa”, a mai spus solista.