Reguli noi pentru obținerea actelor de identitate. Ce trebuie să știe cei care vor să își schimbe buletinul

Author: Bianca Hriscu

Un proiect de lege dorește să schimbe regulile privind obținerea actelor de identitate

Sursa: shutterstock.com

Autoritățile au anunțat că actele de identitate se vor obține după reguli noi, potrivit unui proiect de lege aflat în dezbatere. Ce modificări ar putea să apară?

Dacă proiectul de lege aflat în dezbaterea senatorilor va fi adoptat, atunci regulile privind obținerea actelor de identitate se vor schimba în perioada următoare. Noile modificări sunt menite să vină în sprijinul celor care vor să obțină buletinul, ușurând astfel procesul. Iată ce schimbări au fost anunțate.

Cum s-ar putea obține actele de identitate în perioada următoare? 

Un proiect de lege pus în dezbatere prevede ca actele de identitate să poată fi obținute din orice localitate din țară, nu doar în cea de domiciliu sau de reședință, dar și ca la aceeași adresă să poată fi înregistrat un număr limitat de persoane, potrivit avocatnet.ro.

Dacă proiectul de lege va trece de Parlament, va fi promulgat de președintele țării și publicat în Monitorul oficial, atunci românii vor putea să depună cererea pentru eliberarea actului de identitate la cel mai apropiat serviciu public comunitar de evidenţă a persoanelor, în situația în care nu se va putea prezenta la serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor de la locul de domiciliu sau reşedinţă.

Astfel, cererea va putea fi depusă oriunde în țară, va fi preluată, iar actul de identitate va fi eliberat ulterior. Această modificare ar putea veni în sprijinul celor care nu se află în localitatea de domiciliu și doresc să își schimbe buletinul, având în vedere că în momentul de față, cererea poate fi depusă doar la serviciul public comunitar de evidență a persoanelor de la locul de domiciliu sau reședință.

La aceeași adresă se vor putea înregistra mai puține persoane 
[Sursa: unsplash]

Citeste si: Ce acte îți trebuie pentru eliberarea unui pașaport

Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

Câte persoane vor putea fi înregistrate la o singură adresă? 

Dacă până acum nu exista o limită atunci când venea vorba despre înregistrarea unui număr de persoane la o singură adresă, proiectul de lege aflat în dezbatere dorește să schimbe acest lucru. Astfel, înregistrarea persoanelor la o anumită adresă se va putea face în funcție de suprafața imobilului.

Mai exact, dacă este vorba de o singură cameră, cu o suprafață utilă de 37,00 mp, limita este de o persoană. Pentru o suprafață utilă de 52,00 mp, limita este de 2 persoane. La 66,00 mp, limita crește la 3 persoane. 

În cazul unei suprafețe de 74,00 mp, limita este de 4 persoane, la 87,00 mp crește la 5 persoane. Pentru a locui 6 persoane în aceeași locuință este nevoie de o suprafață utilă de 93,00 mp, în timp ce pentru a putea fi înregistrate la aceeași adresă 7 persoane este nevoie de o suprafață utilă de 107,00 mp. 

Citeste si: Preschimbare permis auto 2022. Care sunt actele necesare și cât costă înlocuirea permisiului de conducere expirat