Într-o declarație de presă, șeful DSU, Raed Arafat, a anunțat că restricțiile vor fi relaxate în următoarele săptămâni din luna decembrie 2021, astfel că vor fi permise petrecerile de Crăciun 2021 și Revelion 2022. Șeful DSU a precizat în ce condiții se vor organiza aceste petreceri și câte persoane vor putea participa la ele.
Guvernul a aprobat relaxarea restricțiilor de sărbători. Când intră în vigoare noile măsuri?
După ce CNSU a propus relaxarea restricțiilor în perioada sărbătorilor de iarnă, Guvernul a aprobat noile măsuri. Astfel, petrecerile de Crăciun 2021 și Revelion 2022 vor putea avea loc fără restricții de oră, nu va mai fi nevoie de mască în aer liber și s-a renunțat la carantina de noapte.
Noile măsuri urmează să intre în vigoare imediat după ce vor fi publicate în Monitorul Oficial, cel mai probabil în cursul zilei de joi, 9 decembrie 2021.
„S-au luat aceste măsuri de relaxare făcându-se un parteneriat cu populaţia: prelungirea programului agenţilor economici cu o oră, mărirea gradului de ocupare a restaurantelor la 50% de la 30% şi renunţarea la restricţiile de circulaţie pe timpul nopţii. Un alt lucru important, care cred că duce la eliminarea unei discriminări care a existat în mod constant în ultimele luni, a fost eliminarea certificatului verde. Cu toate acestea, cel mai important lucru constă în faptul că aceste măsuri de relaxare pot avea consecinţe grave.
Petreceri de Crăciun 2021 și Revelion 2022. Cum vor fi organizate după relaxarea restricțiilor?
CNSU a aprobat propunerea de prelungire a stării de alertă, dar și hotărârea prin care se dorește relaxarea restricțiilor în perioada decembrie 2021- ianuarie 2022, mai exact în perioada sărbătorilor de iarnă, Crăciun și Revelion. În acest context, Raed Arafat a precizat că petrecerile de Crăciun 2021 și Revelion 2022 se vor putea organiza fără să mai existe restricții de oră, astfel că restaurantele vor putea funcționa până dimineața. La petrecerile de Crăciun 2021 și Revelion 2022 pot participa atât cei vaccinați sau trecuți prin boală, cât și persoanele testate pentru coronavirus, singura condiție fiind ca restaurantele să funcționeze la 50% din capacitatea maximă.
„Pentru nopţile de Crăciun şi Anul Nou- noaptea de 24 spre 25 şi 31 spre 1- nu vor fi restricţii referitoare la ora până la care vor fi deschise restaurantele sau vor funcţiona operatorii economici. Deci pot fi pe toată durata nopţii, dar cu limită de 50% la locurile care pot fi ocupate şi cu prezentarea certificatului de vaccinat, trecut prin boală sau testat. Totodată, la unităţile de cazare unde nu există limită la capacitate, până acum erau permise doar persoanele vaccinate sau trecute prin boală, acum se introduc şi persoanele testate. (...) Se permite să fie activităţi specifice nopţii de Anul Nou, dar organizatorii au responsabilitatea să se asigure că se respectă măsurile de sănătate publică: masca şi alte măsuri de sănătate publică. Nu există acolo impus un număr maxim.(...) La restaurant nu avem cum să purtăm mască. Asta se ştie foarte bine. Capacitatea va fi de 50% maxim, dar cu certificat de vaccinat, trecut prin boală sau testat”, a precizat șeful DSU, Raed Arafat.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii
Citește și: Veste bună pentru pensionarele din țară! Care sunt veniturile nepermanente care se vor adăuga la pensie
De Revelion 2022 vor fi permise inclusiv petrecerile organizate în aer liber. Organizatorii se vor asigura că sunt respectate regulile de igienă, că participanții vor purta masca de protecție și că este păstrată distanța socială.
Relaxarea restricțiilor decembrie 2021. Principalele modificări anunțate de CNSU
Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a anunțat că restricțiile vor fi relaxate în decembrie 2021 pentru ca românii să își poată petrece în liniște și cât mai aproape de normal Crăciunul și Revelionul.
Astfel, se va renunța la masca de protecție în spațiile publice deschise, dar care nu sunt aglomerate, accesul la mall va fi permis și în baza unui test covid negativ, dispar restricțiile de circulație din timpul nopții, turiștii se vor putea caza în unitățile hoteliere și dacă vor prezenta un test RT-PCR sau antigen rapid.
Aceste măsuri au fost propuse de Comitetul Național pentru Situații de Urgență și urmează să fie discutate în ședința de guvern, acestea urmând să intre în vigoare după ce vor fi aprobate prin hotărâre de guvern.
Lista completă a restricțiilor care au fost relaxate în decembrie 2021 poate fi consultată AICI.