Îndrăgita actriță Farah Zeynep Abdullah a încheiat recent filmările pentru noul ei proiect și a participat la Gala de lansare a filmului Bergen.
Farah Zeynep Abdullah este catalogată drept una dintre cele mai talentate și frumoase actrițe ale momentului în Turcia. La doar 32 de ani, Farah Zeynep Abdullah are peste un deceniu de experiență pe platourile de filmare, deoarece a debutat de la vârstă de 21 de ani, când încă se află pe băncile facultății.
Farah Zeynep Abdullah a strălucit pe covorul roșu la Gala de lansare a celui mai așteptat film
Telespectatorii din România au urmărit-o pentru prima dată pe superba actrița Farah Zeynep Abdullah în anul 2014, în producția În dragoste și în război, apoi în anul 2015 în rolul Aylin din serialul Trădarea, difuzat de asemenea la Kanal D, iar apoi această a reapărut pe micile ecrane în anul 2017, în producția Kosem, care i-a adus mare succes la acea vreme.
Deși la finalul anului trecut, talentată actrița Farah Zeynep Abdullah părea că își găsise fericire și împlinirea și pe plan sentimental, deoarece trăia la intensitate maximă nouă să realatie de iubire, alături de un DJ celebru, Efe Celik, la începutul lunii februarie presă din Turcia a scris că cei doi îndrăgostiți au decis să pună capăt poveștii lor și să meargă fiecare pe calea lui.
Se pare insă că profesia extrem de solicitantă a frumoasei actrițe Farah Zeynep Abdullah nu a fost agreată de fostul ei iubit, care încercat de gelozie a renunțat la relația lor.
După despărțire, Farah Zeynep Abdullah s-a dedicat trup și suflet carierei sale și noului ei proiect, un nou rol într-un film artistic, Bergen, inspirat din viață unei mari cântărețe din Turcia.
Este cel de-al optulea rol pe care Farah Zeynep l-a jucat într-un proiect cinematografic de lung metraj, care a fost extrem de așteptat de telespectatori. Filmul Bergen a avut lansarea în cadrul unei Gale de excepție, la care au participat actorii din distribuție dar și numeroase personalități marcante ale cinematografiei turcești. Actrița principala, Farah Zeynep Abdullah și-a făcut apariția într-un costum retro, de culoare vernil și a făcut senzație cu o coafură extravagantă, dar și cu dansul uluitor făcut pe scenă.
Robi pare că își dorește o relație cu Teodora, însă aceasta nu este atât de hotărâtă, iar sfaturile celor apropiați au făcut-o să păstreze distanța față de concurentul de la „Casa iubirii”.