Grădina unui bloc din București, în Sectorul 3, a fost invadată de șerpi. Mai multe reptile au fost surprinse în scara blocului, iar locatarii se tem că vor reuși să intre și în apartamente.
Șerpii au invadat grădina unui bloc din Capitală! Au fost văzuți inclusiv în scara blocului
Un locatar din Sectorul 3, București, a filmat un șarpe care a intrat în scara blocului și a urcat fotografiile pe pagina sa de Facebook, potrivit stirilekanald.ro.
„Este plin de șerpi în grădina blocului. E posibil așa ceva? Este plin de șerpi în grădina blocului L16( scara 5) de pe strada Jean Steriadi”, a transmis locatarul.
Pe lângă asta, locatarii au descoperit și un cuib de șerpi în grădina de lângă bloc. Potrivit oamenilor, șerpii deja s-au înmulțit și își dezvoltă cuibul.
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
Cei mai mari șerpi au doi metri lungime, iar oamenii se tem ca nu cumva aceștia să-şi facă drum și în apartamente.
Există și oameni care, într-o notă ironică, spun că șerpii benefici, pentru că sunt buni vânători când vine vorba despre rozătoare.
Specialiștii au declarat că șerpii nu sunt, din fericire, veninoși, ci sunt doar șerpi de apă sau de grădină, deci nu reprezintă niciun pericol, dar cu toate astea, este recomandat să nu ne apropiem de ei.
Șarpele a fost observat la intrarea în bloc, în scară, iar locatarii sunt de părere că reptila a intrat în bloc în momentul în care a găsit uşa deschisă, pentru a se aerisi scara.Cu toate acestea, nu este singurul șarpe care a fost văzut de locatari. O femeie a declarat că a văzut doi șerpi mai mici și că, cel mai probabil, există în zonă şi un cuib. Specialiștii au mai sfătuit locatarii să nu interacționeze deloc cu șerpii, fiindcă nu se știe ce pericol reprezintă.