Valul cinci al pandemiei de coronavirus ar putea lovi România în orice moment, noul ministru al Sănătății este de părere că pregătirile trebuie să înceapă imediat, pentru a preveni o creștere uriașă a numărului de infectări și de decese, așa cum s-a înregistrat în valul 4.
Alexandru Rafila spulberă promisiunile fostului Guvern: Primele măsuri le vom vedea săptămâna viitoare
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, judecă modul în care a fost gestionată pandemia în ultimul an și jumătate și spune că a fost motivat politic, fie că a fost vorba de inacțiune, fie
Rafila este de părere că nici strategia de comunicare nu a fost bună.
”Avem tot felul de grupuri de comunicare strategică. N-am înțeles în ce constă strategia comunicării unor cifre, mereu aceleași, în fiecare zi- numărul de cazuri, numărul de decese, numărul de cazuri la ATI și cam asta este comunicarea strategică.
Totodată, noul ministru vine cu o nouă abordare și în ceea ce privește certificatul verde. Alexandru Rafila vrea ca această măsură să fie previzibilă, despre care populația să știe foarte clar că este luată de la un anumit prag al numărului de cazuri, urmând să fie scoasă atunci când situația se ameliorează, iar numărul infectărilor a scăzut sub pragul impus.
Acesta a mai precizat că și-ar dori ca Ministerul Sănătății să aibă un cuvânt de decizie cu rezonanță puternică în luarea deciziilor CNSU.
Alexandru Rafila, despre implementarea certificatului verde pe o perioadă determinată
În cadrul unui interviu, pentru o emisiune Tv, Alexandru Rafila a fost întrebat ce se va întâmpla cu certificatul verde: ”Acest proiect de act normativ, atunci când a fost depus în Parlament, la Senat, se referea exclusiv la personalul medical.
În ceea ce privește certificatul verde, în momentul de față, funcționează deja pentru anumite tipuri de activități o formă care a fost introdusă prin ordonanță de urgență și ulterior printr-o hotărâre a guvernului României, care limitează accesul în anumite spații pentru persoanele care nu dețin acest certificat”, a spus Rafila.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
Ministrul Sănătății a mai adăugat că rămâne să se discute la nivelul guvernului pentru a se stabili o formă convenabilă și acceptabilă.
”Rămâne să avem discuții la nivelul guvernului pentru o formă care să fie convenabilă și acceptabilă pentru toți membrii guvernului sau, mă rog, pentru marea lor majoritate și bineînțeles pentru dl. prim-ministru, însă propunerea pe care am făcut-o eu se referă la faptul că acest certificat verde nu trebuie perceput ca o metodă de constrângere în ceea ce privește vaccinarea. Eu sunt un susținător fervent al vaccinării. Din păcate, în România, majoritatea populației nu s-a vaccinat și atunci scopul este să facem în așa fel, încât populația să perceapă vaccinarea ca un act de protecție individuală și colectivă, și nu ca un fenomen de constrângere”, a precizat noul Ministru al Sănătății.
Se impun restricții de sărbători?
Rafila a fost întrebat și cum vor fi sărbătorile și dacă trebuie să ne așteptăm la noi restricții din partea noului guvern.
”Trebuie să văd exact în ce constau aceste relaxări. Și când am fost la audieri (în Parlament- n.r.), am încercat să transmit un mesaj: să fim cumpătați, în primul rând, și să lămurim lumea că aceasta este soluția, să-și protejeze persoanele vulnerabile din familie prin vaccinare.
Dacă mortalitatea, prin îmbolnăvire, la categoria oamenilor activi, între 40 și 50-60 de ani, este undeva la 1 din 25 sau chiar mai mică, la categoria de peste 80 de ani, 1 din 6 pacienți decedează. Aici n-avem decât soluția colaborării cu autoriățile locale, cu alte autorități, fie ecleziastice, fie activiști din zona non-guvernamentală.
Primele măsuri le vom vedea săptămâna viitoare, când trebuie să ne întâlnim cu medicii de familie”, a mai spus ministrul.
Citeste si: Raed Arafat nu va mai lua decizii în contextul pandemiei. Rafila îi taie din atribuții