Emoții mari pentru absolvenții de medicină și farmacie. Pe data de 20 noiembrie 2022 are loc examenul de admitere în rezidențiat pe loc și pe post în medicină, medicină dentară și farmacie. Iată câte locuri și ce posturi au fost scoase la concurs în anul 2022.
Rezidențiat 2022, locuri și posturi scoase la concurs
În 2022, absolvenții de medicină și farmacie care își doresc să devină rezidenți trebuie să susțină examenul de rezidențiat, programat pe data de 20 noiembrie 2022.
Potrivit datelor oficiale prezentate de Ministerul Sănătății, pentru specialitatea medicină, numărul de locuri disponibile, la nivel național, este de 4505. Cele mai multe locuri sunt la București, 1277, apoi urmează Iași cu 572 de locuri și pe locul 3 este Timișoara, acolo unde sunt disponibile 528 de locuri.
Pentru domeniul medicină dentară, la rezidențiat 2022 sunt disponibile 621 de locuri, la nivel național, în timp ce la farmacie sunt 508 locuri.
Cât despre posturile scoase la concurs de Ministerul Sănătății ca urmare a examenului de rezidențiat 2022, autoritățile au anunțat că este vorba despre 231 de posturi. Iată lista completă a locurilor și posturilor scoase la concurs la rezidențiat 2022:
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
Locuri scoase la concurs rezidențiat 2022:
Posturi scoase la concurs rezidențiat 2022:
Citește și: Rezultate Rezidențiat 2022. Când sunt afișate grilele corecte ale examenului de Rezidențiat 2022
Rezidențiat 2022. Cum se desfășoară concursul?
Examenul de rezidențiat 2022 este organizat duminică, 20 noiembrie 2022.
Concursul se va desfășura cu respectarea normelor de igienă și protecție împotriva coronavirusului. Astfel, dacă un candidat are o temperatură care depășește 37,3° C, acesta va fi repartizat într-o sală specială.Candidații intră în sălile de examen începând cu ora 8:30, se legitimează în fața șefului de sală cu buletinul/cartea de identitate sau pașaportul. La ora 09:00, candidații primesc grilele pentru răspuns și câte o carioca de culoare neagră pentru completarea grilei, urmând ca la ora 10:00 să se desigileze sacii în care se află caietele cu întrebări.
Examenul de rezidențiat 2022 se desfășoară sub forma unui test-grilă, astfel că toți candidații au de răspuns la 200 de întrebări. Acestea sunt concepute pentru fiecare domeniu și sunt identice pentru toate centrele universitare în care se organizează concursul.
Care sunt condițiile pentru promovarea examenului de Rezidențiat 2022?
Pentru a putea să își aleagă un post sau un loc din cele scoase la concurs, candidații trebuie să obțină un punctaj minim de 60% din punctajul maxim realizat la nivel național pentru cele 200 de întrebări pentru fiecare domeniu. Ulterior, ocuparea locurilor și posturilor se va face în ordinea punctajului de promovare obținut.
Sursă: rezidentiat.ms.ro