Rezultate alegeri locale 2024: București, Constanța, Cluj, Timișoara, Craiova, Sibiu, Brașov și Iași

Author: Cristina Mocanu
Actualizat: 10 iun 2024, 10:44

Pe data de 9 iunie 2024 românii și-au les primarii.

Sursa: Inquam Photos / Octav Ganea

Pe data de 9 iunie 2024 românii și-au les primarii. Iată care sunt rezultatele parțiale în marile orașe.

Alegerile locale din 2024 în România au reprezentat un moment crucial pentru viitorul administrativ al marilor orașe și sectoarelor din București. Cu rezultatele parțiale deja anunțate, cetățenii au putut observa schimbările semnificative din peisajul politic local. Iată care sunt rezultatele alegerilor locale 2024:

Rezultatele alegerilor locale pentru București

Pe data de 9 iunie 2024, românii s-au mobilizat pentru a-și exercita dreptul democratic și a-și alege primarii în cadrul alegerilor locale. Cu o prezență la vot abia depășind pragul de 50%, peste nouă milioane de cetățeni au făcut pasul crucial pentru viitorul administrativ al orașelor lor. Iată o prezentare detaliată a rezultatelor parțiale din marile orașe ale țării și din sectoarele Bucureștiului.

București

În Capitală, Nicușor Dan și-a asigurat un nou mandat la Primăria Capitalei, reușind să strângă 44% din voturile exprimate, conform datelor parțiale.

Contracandidații săi, printre care Gabriela Firea (PSD), Cristian Popescu Piedone (PUSL), Sebastian Burduja (PNL) și Mihai Enache (AUR), nu au reușit să se apropie de rezultatul său.

Potrivit hotnews.ro, în sectoarele Bucureștiului, lupta a fost una extrem de strânsă astfel că, rezultatele pe sectoare, până în prezent sunt următoarele:

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

Sectorul 1

După un exit-poll care a arătat un rezultat foarte strâns, PNL București a anunțat pe numărătoarea paralelă că George Tuță este noul primar al Sectorului 1. Numărătoarea paralelă arată 475 de voturi în plus pentru George Tuță, cu două secții unde reprezentanții USR tergiversează numărătoarea voturilor.

Sectorul 2

La Sectorul 2, exit-poll-ul a dat egalitate perfectă între actualul primar Radu Mihaiu (USR) și Rareș Hopincă (PNL), însă, potrivit ultimelor informații anunțate de Biroul Electoral Central, Rareș Hopincă (PSD-PNL) ar fi câștigat cu 44,01% din voturi, cu

o diferență de 2%, dar acestea sunt doar rezultatele parțiale.

Citește și: Pe cine ar alege Dan Negru la conducerea Capitalei: „Dacă aș vota..” Prezentatorul TV și-a exprimat preferințele în mediul online

Sectorul 3

Sectorul 3 a fost câștigat tot de Robert Negoiță, conform rezultatelor parțiale cu 51%, urmat de Lucian Judele (USR) cu 24% și Ana-Maria Ciceală (REPER) cu 17%.

Sectorul 4

Daniel Băluță a obținut și el un nou mandat la Sectorul 4, cu 59%, urmat de Paul Ene (USR) cu 20% și Catalin Teniță (REPER) cu 8%. 

Sectorul 5

O schimbare semnificativă s-a produs la Sectorul 5, unde fiul îi ia locul tatălui. Vlad Popescu Piedone va fi noul edil al sectorului, în locul tatălui său, Cristian Popescu Piedone, care a optat pentru Primăria Generală, pe care a pierdut-o categoric.

Sectorul 6

În Sectorul 6, Ciprian Ciucu (PNL) e dat câștigător cu cel mai mare scor din Capitală, 71%, urmat de Ana Mihaela Ștefan (ADU) – 13% și Monica Iagăr (AUR) – 6%. 

Rezultate alegeri locale pentru marile orașe ale țării

Constanța

Rezultatele din Constanța încă sunt în așteptare, însă interesul și entuziasmul în rândul locuitorilor pentru configurarea viitorului orașului sunt evidente. În acest moment, Vergil Chițac (PNL), primarul în funcție, se îndreaptă spre o victorie în alegerile pentru un nou mandat la Primăria Constanța, cu 35% la o diferență de 7 procente față de Stelian Ion (USR), care a obținut 27.08%.  

Cluj-Napoca

Emil Boc a reușit să-și asigure al șaselea mandat consecutiv ca primar al Clujului, obținând 45% din voturi, conform numărătorii paralele realizate de liberali. Acest rezultat consolidează sprijinul solid pe care îl are în rândul clujenilor.

Citește și: Care sunt orașele din străinătate care vor organiza secții de votare pentru alegerile de duminică, 9 iunie 2024

Timișoara

Edilul USR Dominic Fritz și-a asigurat un nou mandat de primar al Timișoarei, conform rezultatelor numărătorii paralele.

Pe data de 9 iunie 2024, românii s-au mobilizat pentru a-și exercita dreptul democratic și a-și alege primarii în cadrul alegerilor locale.
[Sursa: Inquam Photos/ Octav Ganea]

Craiova

Lia Olguța Vasilescu a câștigat un nou mandat de primar la Primăria Craiova, potrivit unui exit poll comandat de publicația Jurnal de Oltenia.

Sibiu

După numărarea voturilor în 94 de secții din 107, Astrid Fodor conduce cu 39,74% (19.546 de voturi), urmată de arhitectul Alexandru Găvozdea cu 19,40% (9.542 de voturi).

Brașov

La Brașov, George Scripcaru a reușit să își asigure victoria în fața primarului în funcție Allen Coliban, conform rezultatelor unei numărători paralele efectuate de PNL.

Iași

Conform rezultatelor parțiale publicate se arată că, după numărarea a aproape 60% dintre voturile exprimate pentru funcția de primar, Mihai Chirica își consolidează prima poziția cu 33%.

Buzău

Primarul Buzăului, Constantin Toma, a obținut, potrivit datelor parțiale, cel de-al treilea mandat cu un procent cuprins între 60-70% din voturile valabil exprimate.

În contextul alegerilor locale, procesul electoral din fiecare oraș și sector este unul complex și încărcat de emoție și expectativă. Alegătorii își exprimă voința în speranța că primarii lor vor fi lideri competenți și dedicați, capabili să abordeze și să rezolve problemele locale cu înțelepciune și eficiență.