Rezultate parțiale Alegeri SUA 2020: Donald Trump 213 voturi electorale, Joe Biden 227 voturi electorale. Numărătoarea voturilor continuă - UPDATE

Author: Ana Filip
Actualizat: 04 nov 2020, 15:02
Donald Trump și Joe Biden se luptă pentru președinția Americii

Procesul de vot din SUA se apropie de final, secțiile de votare s-au închis după cel mai tensionat scrutin din istoria recentă a americanilor.

Pentru a ajunge la Casa Albă, Donald Trump pentru un nou mandat de președinte, sau Joe Biden pentru un prim mandat de președinte, trebuie să obțină 270 de voturi electorale, votul popular nefiind luat în calcul. 

Rezultate parţiale alegeri prezidentiale SUA 2020: Donald Trump sau Joe Biden

Număr de voturi electorale necesare: 270
Donald Trump: 213 voturi electorale, 63,5 milioane voturi populare
Joe Biden: 227 voturi electorale, 65,2 milioane voturi populare

UPDATE 14.35:  Joe Biden trece în față în Wisconsin, stat cu 10 voturi electorale, după procesarea a 95% din buletinele de vot, conform CNN și datelor centralizate de Fox News. De asemenea, candidatul democrat recuperează teren și în Michigan (16 voturi electorale), acolo unde la 90% din voturi procesate Biden are 13 mii de voturi mai puțin.

13.32:  Premierul sloven Janez Jansa e primul lider european care l-a felicitat pe Donald Trump printr-un comunicat oficial pentru victorie, deși rezultatul final din SUA încă nu e cunoscut.

Trump și-a clamat victoria printr-un discurs de la Casa Albă, respins însă de tabăra democrată

 

UPDATE: Ultimele secții de vot s-au închis în Alaska, fapt ce pune capăt zilei alegerilor în Statele Unite. Numărarea voturilor nu s-a terminat încă, însă, iar câștigătorul urmează să fie stabilit în următoarele ore sau zile pe măsură ce voturile continuă să fie numărate în multe state competitive. 

Rezultate CNN: Joe Biden – 224 / Donald Trump – 213
Rezultate Fox News: Joe Biden – 238 / Donald Trump – 213

 

Doar şapte state mai aşteptau miercuri rezultatul alegerilor prezidenţiale americane de marţi şi acestea vor decide invigatorul scrutinului, potrivit presei americane, care prezintă situaţia în aceste state:

Alaska  s-au numărat 36% dintre voturi- 61,4% în favoarea lui Donald Trump şi 34,7% în favoarea lui Joe Biden.

Arizona  (stat-cheie): 82% dintre voturi numărate- 51,8% în favoarea lui Trump şi 46,8% în favoarea lui Biden.

North Carolina  (stat-cheie): 95% dintre voturi numărate- 50,1% în favoarea lui Trump, 48,7% în favoarea lui Biden.

Georgia  (stat-cheie): 92% dintre voturi- 50,5% în favoarea luiTrump, 48,7% în favoarea lui Biden.

Michigan  (stat-cheie): 78% dintre voturi numărate, 51,6% în favoarea lui Trump, 46,7% în favoarea lui Biden.

Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

Nevada: 85% dintre voturi numărate- 49,4% în favoarea lui Biden, 48,6% în favoarea lui Trump.

Wisconsin  (stat-cheie): 89% dintre voturi numărate, 49,3% în favoarea lui Biden, 49% în favoarea lui Trump.

 

Lupta pentru Casa Albă are loc astazi, 3 noiembrie și se da între candidatul republican Donald Trump, actualul președinte, și candidatul democrat Joe Biden, fost vicepreședinte în mandatul lui Barack Obama.

Peste 98 de milioane de americani au votat deja, iar așteptările privind prezența la vot au fost deja depășite, în ciuda pandemiei de coronavirus. Prezența finală ar putea fi de peste 160 de milioane, o creștere de peste 20% față de 2016 (luând în considerare doar votanții care au optat pentru unul dintre cei doi candidați importanți, republican sau democrat.

După închiderea urnelor în Statele Unite, rezultatul final al alegerilor ar putea veni după câteva zile sau chiar câteva săptămâni.

Americanii au trei metode posibile pentru a-și oferi votul: prin poștă, prin vot în avans (care are loc cu câteva zile sau săptămâni înainte de ziua alegerilor), sau prin prezența la urne în ziua votului.

Cum se desfășoară procesul electoral în SUA, 3 noiembrie 2020

Cum arată rezultatele sondajelor finale

Real Clar Politics a făcut o medie a mai multor sondaje realizate la nivel național, aceasta cotându-l pe candidatul democrat Joe Biden cu un avans stabil de 7,2% în fața președinteului republican Donald Trump. Biden este cotat cu 51,1% din opțiunile de vot iar Trump cu 43,9%.

Sondajul final realizat de NBC/Wall Street Journal îl arată pe Biden înaintea lui Trump la nivel național cu 52% versus 42%.

New York Times a prezentat duminică sondajul său realizat împreună cu Siena College în ceea ce privește statele disputate („swing states”): Biden are un avans de 6 puncte în fața lui Trump în Arizona și Pennsylvania (49%-43%) și de 3% în Florida (47%-44%).


Trump si-a vizitat staff-ul de campanie

Donald Trump și-a vizitat staff-ul de campanie, în Virginia. A vrut să le mulțumească celor care au muncit pentru el în campania electorală de peste un an. A făcut și declarații președintele american, vesel și optimist, spunând că a avut niște mitinguri electorale cum nu au mai fost.
„Nimeni nu a mai văzut așa o mulțime de oameni”, a spus el.
Acesta a spus că sunt cozi uriașe în toate statele și că se așteaptă la rezultate bune în statele cruciale- Texas, Florida.

Sunt raportate cozi uriașe în toate statele care au deschis secțiile de votare. Imagini spectaculoase cu mii de americani care așteaptă să își aleagă președintele în cele mai tensionate alegeri din istorie sunt publicate pe toate rețelele sociale, dar și de agențiile de presă.

Bolnavii de Covid au voie să meargă la vot

Agenția pentru Prevenția și Controlul Bolilor (CDC) a decis ca americanii bolnavi de Covid pot să meargă la vot. Cei care au fost testați pozitiv la noul coronavirus trebuie să anunțe pe cei care conduc secțiile de votare despre faptul că sunt bolnavi, și să ia anumite măsuri: să poarte mască, să stea la cel puțin 1,8 meti de alte persoane, să se spele pe mâini și să se dezinfecteze înainte și după ce au votat.

Alegeri in SUA, 3 noiembrie 2020. Cetateni americani stand la coada la o sectie de votare din Laffayette, Missisipi.
[Sursa: Profimedia Image, Digi24.ro]

Joe Biden a vizitat mormântul fiului său

In vreme ce Donald Trump isi viziteaza staff-ul de campanie pentru a multumi celor care au muncit pe peroada campaniei electorale, Joe Biden a mers intr-o vizita scurta in orasul lui natal, Scranton, Pennsylvania.
Candidatul democraților a vizitat casa în care s-a născut dar și mormântul fiului său, Beau, mort din cauza unei tumori cerebrale.

Biden şi soţia sa, Jill, s-au oprit şi la biserica Sf. Iosif, în valea Brandywine, biserica la care el obişnuieşte să mergă pentru slujba de duminică atunci când se află la casa sa din oraşul Wilmington. După o scurtă vizită la biserică, ei au mers la mormântul lui Beau Biden din cimitirul parohial.