Rezultate finale Rezidențiat 2022. S-au afișat clasificările finale la medicină, medicină dentară și farmacie

Author: Sara Andreescu
Actualizat: 23 nov 2022, 13:52

Rezultate Rezidențiat 2022. Procedură depunere contestații

Sursa: Pixabay

Rezultate Rezidențiat 2022. Ce note au obținut candidații care au susținut concursul de admitere în rezidențiat la Medicină 2022 și când pot fi despuse contestațiile.

Rezultate Rezidențiat 2022. Ministerul Sănătății a organizat concurs de intrare în rezidențiat pe post și rezidențiat pe loc în domeniile medicină, medicină dentară și farmacie la data de 20 noiembrie 2022. Când vor fi afișate rezultate rezidențiat 2022 și care este procedura de depunere a contestațiilor.  

Rezultate Rezidențiat 2022, update 23 noiembrie

Ministerul Sănătății a afișat clasificările finale la medicină, medicină dentară și farmacie. Iată rezultatele finale AICI.

Citește și: Subiecte Rezidențiat 2022. Ce subiecte ar putea pica la concursul de rezidențiat- sesiunea din 20 noiembrie

Desfășurarea concursului de Rezidențiat 2022 

Concursul de Rezidențiat 2022 se desfăşoară sub formă de   test-grilă cu 200 de întrebări pentru fiecare domeniu, identice pentru toate centrele universitare în care se organizează concursul, pe o durată de 4 ore. Întrebările

sunt diferite, în funcţie de domeniu.

Alegerea unui loc sau post este condiţionată de obţinerea unui punctaj minim de promovare de 65% din punctajul maxim realizat la nivel naţional pentru cele 200 de întrebări pentru fiecare domeniu.

Ocuparea locurilor/posturilor în specialitate se face în ordinea punctajului de promovare obţinut, în limita locurilor/posturilor publicate la concurs.

Medicii, medicii dentişti/medicii stomatologi şi farmaciştii care devin rezidenţi pe locuri încheie un contract individual de muncă pe perioadă determinată, egală cu durata rezidenţiatului, cu unitatea sanitară la care au fost repartizate locurile pentru rezidenţiat.

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii

Citește și: Anunț pentru pensionarele din țară. Cum arată calendarul pensiilor pentru luna decembrie

Medicii, medicii dentişti/medicii stomatologi şi farmaciştii care devin rezidenţi pe post încheie contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată cu unitatea sanitară publică ce a publicat postul respectiv.

Afișare Rezultate Rezidențiat 2022

Rezultate Rezidențiat 2022 vor fi afișate pe 20 noiembrie 2022. Candidații care au susținut concursul de admitere în rezidențiat la Medicină 2022 află rezultatele în aceeași zi în care susțin examenul.

După terminarea examenului, grila de răspuns este predată șefului de sală, iar candidatul poate păstra caietul cu întrebări, însă doar cu condiția să nu părăsească sala în primele 3 ore de concurs. 

Corectarea grilelor se face în mod electronic, lucrările fiind scanate. Grilele se corectează în prezența autorului și a încă 2 candidați, iar pe toată durata corectării lucrărilor, candidații rămân pe locurile stabilite la intrarea în sală. După ce candidații vor afla rezultatele examenului de rezidențiat 2022, în cazul în care nu sunt mulțumiți de punctajul obținut, aceștia pot depune contestații. 

Procedura depunere contestații la rezultate Rezidențiat 2022

Răspunsurile corecte se vor afișa în aceeași zi pe site-ul oficial al examenului de rezidențiat 2022 și pe site-urile facultăților de medicină, medicină dentară și farmacie, începând cu ora 16:00.

Candidații pot depune contestații până pe 21 noiembrie, ora 16:00. Contestațiile se depun la sediul comisiei locale de concurs anunțat pe site-ul universității de medicină și farmacie unde a fost susținut examenul de rezidențiat 2022, numai prin poștă electronică sau fax. Nu pot fi depuse contestații pentru corectarea manuală a grilelor de la concursul de rezidențiat. Contestațiile care sunt depuse după expirarea termenului stabilit de organizatori sau adresate altor instituții nu sunt luate în considerare, potrivit metodologiei de concurs la rezidențiat 2022.

Rezultate Rezidențiat 2022. Departajarea candidaților

Departajarea candidaţilor cu punctaj egal se face pe baza punctajului ponderat, care reflectă modul în care candidații au răspuns la întrebările considerate cu grad de dificultate mai mare. Acest grad de dificultate al întrebărilor este calculat în funcție de numărul de răspunsuri corecte la întrebarea respectivă raportat la numărul total de candidați.

Departajarea candidaţilor care au obţinut punctajul maxim posibil se face prin susţinerea unei probe suplimentare de departajare. Această probă constă în 100 de întrebări din tematica şi bibliografia aprobate, de tip complement multiplu, alcătuite cu 24 de ore înainte de susţinerea probei, într-un sediu securizat.

Această probă are loc în ziua de sâmbătă, 26 noiembrie 2022, în centrul universitar Bucureşti. Corectura se face în mod electronic în sala de concurs, în prezenţa candidaţilor. Rezultatele sunt folosite pentru alcătuirea unei ierarhizări a candidaţilor care au obţinut punctajul maxim posibil. Candidaţii care nu se prezintă la proba de departajare figurează în clasificare în ordine alfabetică, după ierarhizarea candidaţilor care au susţinut proba de departajare. 

Sursă: rezidentiat.ms.ro; alba24.ro 

 

 

Taguri: