RO-ALERT de furtună puternică și grindină în București! Ce alte zone ale țării sunt vizate de astfel de fenomene extreme

Author: Diana Ghita
Actualizat: 16 iul 2024, 18:08

Se anunță o furtună violentă în București

Sursa: Unsplash

Marți, în jurul orei 17:06 a fost emis un mesaj RO-ALERT în București. Conform acestuia, între orele 17:10-18:15 se așteaptă o furtună violentă și grindină.

Pe lângă avertizarea RO-ALERT de furtună, Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis pentru ziua de 16 iulie o atenționare meteorologică. Este vorba despre un cod galben de instabilitate atmosferică.

Citește și: Alertă de vreme severă în România. Lista județelor afectate de Cod roșu de caniculă și furtuni violente

Prin mesajul RO-ALERT a fost transmisă o avertizare de urgență gravă, în care s-au menționat intensificări ale vântului, vijelie puternică, frecvente descărcări electrice, grindină de dimensiuni medii și mari, averse torențiale care vor cumula local 25 l/mp Perioada de manifestare a fost indicată între 17:10 și 18:15, iar populația a fost sfătuită să evite deplasările și să ia măsuri de adăpostire și autoprotecție.

Acesta este mesajul RO-ALERT 

Ce atenționare au transmis meteorologii ANM

De asemenea, Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben, valabil pentru ziua de marți, 16 iulie, în intervalul orar 12:00 – 21:00, pentru mai multe regiuni din țară.

Instabilitatea atmosferică temporar accentuată va afecta zona continentală a Dobrogei, sudul Moldovei, cea mai mare parte a Munteniei, Maramureșul, nordul Crișanei, nord-vestul Transilvaniei și nordul Carpaților Orientali.

Fenomenele se vor manifesta prin intensificări ale vântului și vijelii, cu rafale de 55-70 km/h, grindină, descărcări electrice și averse torențiale. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 20-25 l/mp și izolat de peste 30 l/mp.

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

„În zona continentală a Dobrogei, în sudul Moldovei, în cea mai mare parte a Munteniei, în Maramureș, nordul Crișanei, în nord-vestul Transilvaniei și în nordul Carpaților Orientali vor fi perioade cu instabilitate atmosferică.

Aceasta se va manifesta prin intensificări ale vântului și vijelii (rafale în general de 55...70 km/h), grindină, descărcări electrice și averse torențiale. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20...25 l/mp și izolat de peste 30 l/mp”,  a transmis ANM, pe site-ul oficial.

În ce regiuni este valabil codul galben emis de ANM
[Sursa: ANM]

Citește și: Atenție, vin ploile: Prognoza meteo pentru perioada 15-28 iulie 2024. Meteorologii ANM au anunțat când vom scăpa de caniculă

Populația este avertizată să fie precaută și să urmeze recomandările autorităților pentru a evita riscurile asociate cu aceste fenomene meteorologice extreme.