Premierul Slovaciei a fost supus unei intervenții chirurgicale care a durat mai bine de cinci ore, după ce a fost împușcat de trei ori în abdomen, braț și picior. Robert Fico va rămâne internat pe secția de Anestezie și Terapie Intensivă a Spitalului Universitar.
Robert Frico nu poate fi transferat la alt spital
Deși respectivul spital nu se numără printre cele mai bune din Slovacia, medicii nu pot risca un transfer în capitală, din cauza stării grave în care se află, care s-ar putea agrava în orice moment.
Atacatorul, un poet de 71 de ani, și-a justificat acțiunea ca fiind motivată politic și a declarat că nu este de acord cu politica naționalistă și pro-rusă a guvernului.
Potrivit Observator, experții în securitate au subliniat că atentatul ar fi putut fi prevenit dacă serviciile secrete și agenții Oficiului pentru Protecția Funcționarilor Constituționali și Misiunilor Diplomatice ar fi acționat conform procedurilor standard.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
Cum putea fi evitat atacul lui Robert Frico
Un fost ofițer SPP a explicat că protocolul de protecție presupune ca unul dintre agenți să ajungă lângă mulțime înaintea premierului atunci când acesta este interpelat, pentru a evalua potențialele riscuri. În schimb, garda de corp s-a concentrat pe politician, iar la primul foc de armă, ofițerul ar fi trebuit să-l protejeze pe premier, acoperindu-l cu propriul corp.
„Sunt debusolaţi. Premierul cade şi este lăsat în urmă, doi fug, unul se uită în altă parte, unul încearcă să îşi scoată pistolul. Nu ştiu cum să evacueze. Vine o maşină, într un fel sau altul îl duc în maşină", a declarat Cristian Cioc, fost ofiţer SPP, pentru sursa citată.
De asemenea, echipa medicală ar fi trebuit să fie alertată în maxim 15 secunde de la incident: „ Îl urcă într-o maşină, iar maşina nu are şofer. Este un ofiţer de protecţie care se duce către portiera şoferului, este un gest nefiresc. Şi mai trec nişte secunde până se pune în mişcare acest autoturism", a adăugat Cristian Cioc.